Spovedania

Într-o zi, un preot străbătea biserica în mijlocul zilei… şi trecând prin altar, se hotărî să mai rămână prin apropiere, pentru a vedea cine mai venea să se roage. În acest moment poarta se deschise, iar preotul mirat văzu un bărbat apropiindu-se de altar; omul era nebărbierit de mai multe zile, îmbrăcat cu o cămaşă ruptă, avea o haină uzată, cu marginile care începuseră să se destrame. Omul îngenunchie, înclină capul pe spate, apoi se ridică şi plecă. În zilele următoare acelaşi om, întotdeauna în mijlocul zilei, era în Biserică, cărând o sacoşă… îngenunchia pentru scurt timp şi apoi se întorcea şi ieşea. Preotul puţin cu teamă, începu să suspecteze că era vorba de un hoţ, de aceea, într-o zi s-a aşezat în uşa Bisericii şi când omul se pregătea să iasă, îl întrebă: “Ce faci aici?”.

Omul spuse că lucra prin apropiere, că avea o jumătate de oră pentru prânz şi profita de acest moment să se roage, “numai câteva clipe, ştii, pentru că fabrica este un pic mai departe, aşa că doar îngenunchiez şi zic: “Doamne, am venit, din nou, numai să-ţi povestesc cît de fericit mă faci că mă eliberezi de păcatele mele… nu ştiu prea bine cum să mă rog, dar mă gândesc la Tine în fiecare zi… aşa că Isuse, ăsta este Jim spovedindu-se”. Preotul simţindu-se prost, îi spuse lui Jim că face foarte bine şi că este binevenit în Biserică oricând îşi doreşte. Preotul îngenunchie în faţa altarului, simţi topindu-i-se inima de căldura dragostei şi întâlni pe Isus, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji şi în inima sa repeata rugăciunea lui Jim : “AM VENIT NUMAI SĂ-ŢI SPUN, DOAMNE, CÂT DE FERICIT SUNT DE CÂND TE-AM ÎNTÂLNIT PRINTRE SEMENII MEI ŞI M-AI ELIBERAT DE PĂCATELE MELE… NU ŞTIU FOARTE BINE CUM SĂ MĂ ROG, DAR MĂ GÂNDESC LA TINE ÎN FIECARE ZI… AŞA CĂ, ISUSE, SUNT EU CARE MĂ SPOVEDESC”.

Într-o zi Preotul văzu că bătrânul Jim nu a mai venit. Zilele următoare au trecut fără ca Jim să mai vină să se roage. Continua să lipsească, fapt pentru care Preotul începu să se preocupe, până când într-o zi se duse la fabrică să întrebe despre el; aici i-au spus că el era bolnav, dar că deşi medicii erau îngrijoraţi de stadiul în care era, totuşi mai credeau că avea şansa să supravieţuiască. Săptămâna în care Jim a fost în spital a adus multe schimbări, iar el surâdea tot timpul şi veselia lui era contagioasă.

Infirmiera şefă nu putea înţelege pentru ce Jim era aşa de fericit, deşi niciodată nu primise nici flori, nici cărţi de vizită, nici vizite. Preotul se apropie de patul lui Jim cu infirmiera şi aceasta îi spuse, în timp ce Jim asculta: “Niciun prieten nu a venit să-l viziteze, el nu are unde să se ducă”. Surprins, bătrânul Jim spuse surâzând: “Infirmiera se înşeală… dar ea nu poate şti că ÎN FIECARE ZI, de când am sosit aici, LA PRÂNZ, UN PRIETEN DRAG AL MEU VINE, SE AŞEAZĂ AICI PE PAT, MĂ PRINDE DE MÂINI, SE APLEACĂ ASUPRA MEA ŞI ÎMI SPUNE: “AM VENIT NUMAI CA SĂ ÎţI SPUN, JIM, CÂT DE FERICIT AM FOST DE CÂND AM ÎNTÂLNIT PRIETENIA TA ŞI TE-AM ELIBERAT DE PĂCATELE TALE. ÎNTOTDEAUNA MI-A PLĂCUT SĂ ASCULT RUGĂCIUNILE TALE, MĂ GÂNDESC LA TINE ÎN FIECARE ZI… AŞA CĂ JIM, ACESTA ESTE ISUS CARE TE IUBEŞTE”.