Smerenia

„învăţaţi de la Mine, căci Eu sînt blînd si smerit cu inima!" (Matei 11.29) 　　

Din toate relele care ne asaltează, mîndria este cel mai mare rău şi este acela, dintre toţi vrăjmaşii noştri, care moare cel mai încet si cu cea mai mare greutate. Dumnezeu urăşte mîndria mai mult decît orice, pentru că ea-i dă omului locul care-I aparţine Celui care este în ceruri, înălţat mai presus de toate. Mîndria se opune legăturii cu Dumnezeu şi atrage asupra ei pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că „Dum-nezeu stă împotriva celor mîndri" (1 Petru 5.5).

„Cînd străbat aceştia Valea Plîngerii (Baca), o prefac într-un loc plin de izvoare" (Psalmul 84.6). Valea Baca este un loc de lacrimi si de umilire, dar si de binecuvîntare. Pentru unii dintre noi, această vale poate fi pierderea a ceea ce este cel mai scump inimilor noastre sau chiar ce este împotriva voii noastre, un lucru care ne smereşte, dar ea este un loc de binecuvîntare. Lucrurile dureroase îm-prospătează mai bine sufletele noastre, decît cele ce sînt plăcute; înviorează nespus de mult.

Binecuvîntarea şi înviorarea vin de la lucrurile care ne-au întristat, care ne-au smerit, care ne-au dezgolit de noi înşine. Cel care este cel mai modest şi cel mai umilit va fi cel mai mult binecuvântat.

Adesea sufletul, căutînd bucuria, n-o poate găsi; bucuria n-ar putea nici să-l curăţească, nici să-1 binecuvânteze; şi pentru a binecuvânta, Dumnezeu trebuie să curăţească. Atunci cînd, dezbrăcaţi de noi înşine, Îl căutăm pe Dumnezeu, aflăm adevă-rata bucurie, ce nu ne poate fi luată de nimeni.

Voi uita eu vreodată smerenia Domnului Isus Hristos? Niciodată, în toată veşnicia, amintirea înjosirii Sale pe pămînt nu se va şterge din memoria mea! În timp ce privirea la Domnul Hristos în slavă umple sufletul de putere şi de dorinţa de a-L întîlni, ceea ce îl hrăneşte este Pîinea coborîtă din cer.

Aceste lucruri fac ca duhul să gîndească la orice alt lucru decît la „eu". Studiaţi-L pe acest Hristos, trăiţi din El şi veţi fi schimbaţi după chipul Său, ca să arătaţi slava Sa, blîndeţea Sa, frumuseţea Sa morală!

Domnul să ne facă să fim în aşa fel ocupaţi cu El, Cel care era atît de plin de dragoste şi de smerenie, încît si noi să arătăm aceste însuşiri.

Adevărata smerenie nu stă atît în a gîndi rău despre noi înşine, cît în a nu ne gîndi deloc la noi. Eu sînt prea rău ca să merit să gîndesc la mine. Ce am nevoie este ca eu să mă uit pe mine însumi şi să privesc la Dumnezeu, care este demn de toate gîndurile mele.

Singura adevărată smerenie, ca putere şi binecuvîntare, stă în a uita eul în prezenţa lui Dumnezeu si în bucuria luminii feţei Sale.

Doresc să fii zdrobit în aşa fel, încît să-L găseşti pe Cel care niciodată nu a fost zdrobit. Noi nu ştim cum să fim slabi si aceasta este slăbiciunea noastră, căci „cînd sînt slab, atunci sînt tare!"

Duhul smerit nu gîndeşte prea mult; el primeşte gîndurile lui Dumnezeu.

„Să aveţi în voi gîndul acesta, care era în Hristos Isus" (Filipeni 2.5). Care era acest gînd? Era gîndul de a Se înjosi mereu. Cu cît mai mult Se înjosea, cu atît mai mult era călcat în picioare. El cobora mereu, pînă ce n-a putut merge mai jos, pînă în praful morţii. Iţi este de ajuns să faci la fel? îţi este de ajuns să ai acest gînd, care era în Domnul Isus Hristos, de a fi mereu călcat în picioare?

Domnul să fie cu tine şi să te păzească lîngă El în smerenie, în slujba Sa, dar primind mai mult de la El decît cheltuieşti tu pentru El.