Sfinţire practică

„Fiind umpluţi cu roada dreptăţiicare este prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu!" (Filipeni 1:11)

Spuneţi că sînteţi în Domnul Hristos. Dacă sînteţi în Domnul Hristos, Domnul Hristos este în voi; arătaţi-mi-L deci pe Domnul Hristos şi nimic altceva.

Apostolul cere pentru filipeni să fie curaţi şi să nu se poticnească „pînă în ziua lui Hristos" (Filipeni 1.10), adică să nu facă nici un pas greşit în tot lungul drumului, pînă la venirea Domnului Isus Hristos.

Rămînerea în sentimentul harului, în prezenţa lui Dumnezeu, este secretul oricărei sfinţenii, a păcii, a liniştei sufleteşti. Dacă as vrea să vă descriu un credincios, v-aş descrie pe cineva care nu se gîndeşte niciodată la sine, ci totdeauna la dragostea Tatălui şi la harul Fiului.

Aveţi grijă să evitaţi tot ceea ce-L dezonorează pe Domnul Hristos? Tot ce umbreşte caracterul Domnului Hristos înaintea oamenilor este, întrdevăr, o cădere, cu toate că poate să nu fie un păcat grosolan.

Trăsăturile sub care Domnul Hristos Se prezintă în aceste ultime zile sînt acestea: „Cel sfînt, Cel adevărat" (Apocalipsa 3.7). Da, acestea sînt trăsăturile pe care le ia El şi pe care doreşte să le vadă la ai Săi, în umblarea lor, în clipa cînd va veni din nou. Trebuie să veghem asupra noastră şi a fraţilor noştri, ca să fim astfel!

Nu cred că atunci cînd credincioşii au ieşit, într-devăr, din experienţele de la Romani 7, ar putea să cadă iarăşi în ele. Se poate să fi primit cu adevărat iertarea păcatelor şi să fi găsit bucuria, fără să-ţi cunoşti eul? Dar este necesar să te cunoşti pe tine, pentru a fi eliberat. Atîta timp cît nu sîntem eliberaţi, păcatul domină asupra noastră; cînd sîntem eliberaţi, Domnul Hristos este tăria noastră.

Ceea ce înlătură gîndirea la noi înşine şi ne sfinţeşte într-im mod practic este privirea la Cel care ne scapă de noi înşine.

Dacă sînteţi ispitiţi şi încercaţi, priviţi direct la El; puţin cîte puţin, vă veţi obişnui să vă încrederi în bunătatea Sa, cu toate că este necesar să recurgeţi mereu la ea; însă, dacă ochii sînt îndreptaţi spre El, ei îl vor face cunoscut inimii.

În general, cei care vorbesc mult despre „a fi morţi faţă de fire" vorbesc aşa pentru că ei nu sînt morţi. în epistola către Romani (6.10) găsim expresiile „mort faţă de păcat" (7.4) şi „mort faţă de lege". Este de asemenea scris: „Dacă Hristos este în voi, trupul vostru este supus morţii, din pricina păcatului" (8.10); dar gîndul de a fi „mort faţă de fire" este cu totul străin Sfintei Scripturi, atît în cuvinte, cît şi în felul de a gîndi.

Să luăm seama, în lucrurile obişnuite ale vieţii, la primul pas care ne-ar depărta de sfinţenia lăuntrică şi la această consacrare a inimii pentru El, care ne dă secretul Său, adică lumina de sus asupra tuturor celor care ne înconjoară; căci „Domnul Se destăinuie celor care se tem de El".

Nu avem niciodată nici o scuză pentru un singur păcat cu fapta sau cu gîndul, pentru că harul lui Hristos ne este de ajuns şi Dumnezeu este credin-cios, pentru a nu îngădui să fim ispitiţi mai mult decît am putea suporta.

„Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului" (Efeseni 5.10). Este acesta scopul nostru unic? în orice fapt obişnuit al vieţii, ar trebui să ne întrebăm: „Este acesta plăcut Domnului? Cînd cumpărăm o îmbrăcăminte, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu trebuie să fie numai: ;,îmi va veni bine"?, ci să ne întrebăm foarte serios: „îi place Domnului"? „Aceasta îi place Lui?"

Ceea ce înlătură gîndirea la noi înşine şi ne sfinţeşte într-un mod practic este privirea la Cel care ne scapă de noi înşine!