Separare

Este una din marile dificultăţi ale timpului prezent - o permanentă dificultate -să combini o cale îngustă cu o inimă largă. Multe lucruri au tendinţa să producă izolarea. Nu putenm nega aceasta. Legăturile prieteniei umane sunt atît de fragile;atât de multe lucruri apar şi zguduie încrederea; atât de multe lucruri pe care nu la poţi aproba, astfel încât calea devine din ce în ce mai izolată.

Toate acestea sunt fără îndoială adevărate. Dar trebuie să fim foarte atenţi la felul în care întâmpinăm starea acestor lucruri. Nici nu ne dăm seama de cât de important este duhul cu care ne comportăm în mijlocul acestor împrejurări şi situaţii care, trebuie să recunoaştem, au o dificultate unică.

Pot de exemplu să mă închid în mine însumi şi să devin amar, mohorât, sever, respingător, uscat, neavând inimă pentru copii Domnului, pentru slujirea Lui, pentru exerciţiile sfinte şi fericite ale adunării. S-ar putea să devin chiar împovărat de lucrări bune, nesimţind cu cel sărac, cu cel bolnav, cu cel întristat. S-ar putea să trăiesc în cercul îngust în care m-am închis, gândindu-mă doar la mine şi la nevoile personale ale familiei mele.

Ce poate fi mai mizerabil decât aceasta? Este cel mai respingător egoism dar nu-l vedem pentru că suntem orbiţi de ocuparea excesivă cu eşecurile altor persoane.

Este foarte uşor să găsim greşeli şi lipsuri la prietenii şi fraţii noştrii. Întrebarea este însă cum vom întâmpina aceste lucruri? Prin închiderea în noi înşine? Niciodată!Să facem aceasta înseamnă să devenim la fel de mizerabili pe cât suntem de nefolsoitori faţă de alţii. Sunt doar câteva lucruri mai de plâns decât un ”om dezamăgit”.. El găseşte totdeauna greşeli la ceilalţi. El nu a descoperit niciodată adevărata rădăcină a problemei sau adevăratul secret al rezolvării ei.. El s-a separat dar în el însuşi. El este separat dar separarea lui este falsă. El este nefericit, şi îi va face pe toţi cei care vin sub influenţa sa - toţi cei care sunt slabi şi neînţelepţi să-l asculte - la fel de nefericiţi ca şi el însuşi.

El a falimentat complet în viaţa practică, a cedat dificultăţilor timpului său şi s-a dovedit cu totul nepregătit să facă faţă realităţilor vieţii prezente. Apoi în loc să-şi dea seama de aceasta şi să mărturisească, el se retrage în propriul său cerc şi găsesşte greşeli tutror cu excepţia propriei persoane.

Ce prospeţime şi desfătare să te întorci de la acest tablou deprimant la Omul perfect care a umblat pe acest pământ! Calea Lui a fost în adevăr una separată-niciuna n-a fost la fel. El nu a avut nici o simpatie pentru scena din jurul Lui. ”Lumea nu l-a cunoscut”. ” A venit la ai săi şi ai Săi nu L-au primit”. ”, ” a căutat mângâietori şi n-a găsit niciunul”. Chiar şi proprii Săi ucenici au eşuat în a simpatiza cu El sau în a-L înţelege. Au dormit pe muntele schimbării la faţă în prezenţa gloriei Sale, şi au dormit în grădina Gheţimani în prezenţa agoniei Sale. L-au trezit din somn cu temerile lor lipsite de credinţă şi permanent Îl asaltau cu întrebările ignorante şi noţiunile goale.

Cum a întâmpinat El toate acestea? Cu un har perfect, răbdare şi blândeţe. Le-a răspuns la întrebări,le-a corectat neînţelegerile; Le-a alungat temerile; Le-a rezolvat dificultăţile; Le-a împlinit nevoile; a fost îngăduitor cu slăbiciunile lor ; Le-a dat credit pentru devotament în momente de dezertare ; I-a privit cu ochi plini de dragoste, şi I-a iubit în ciuda acestor lucruri.”Iubindu-i pe ai Săi care erau în lume I-a iubit până la capăt.”

Cititor creştin, vino să bem din duhul binecuvântatului nostru Stăpân şi să păşim pe urmele Sale. Atunci separarea noastră va fi potrivită, şi chiar dacă calea noastră va fi îngustă, inima noastră va fi largă.