Şapte rugăciuni esențiale

Cine studiază Psalmii întâlneşte acolo multe rugăciuni, pe care fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui să şi le însuşească, pentru a le folosi în viaţa de toate zilele. Desigur, nu ca să repetăm cuvânt cu cuvânt aceste rugăciuni. Dar conţinutul acestor rugăciuni ar trebui totuşi să fie şi în gândurile şi rugăminţile noastre. În cele ce urmează ne vom gândi la şapte rugăciuni, care sunt importante pentru orice credincios.

1) „Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele“ (Psalm 17.5). Din toate părţile suntem înconjuraţi de curse şi capcane. Cât de uşor poate aluneca piciorul nostru! Cât de repede pot paşii noştri să se îndepărteze de urmele Domnului, dacă părăsim atmosfera protectoare a rugăciunii personale. Să păstrăm aceste cuvinte în inima noastră, ca totdeauna să le avem la îndemână. Numai dacă Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în noi, vom fi capabili să rămânem neclintiţi în ziua cea rea.

2) „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetarea inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!“ (Psalm 19.14). Toţi cei care Îl iubesc din inimă pe Domnul Isus, au această dorinţă. Ce spunem este mai mult sau mai puţin roada a ceea ce gândim. Cât de necesar este ca interiorul nostru să-i fie plăcut Domnului! Numai atunci va corespunde vorbirea noastră cu ceea ce se aşteaptă de la cei care aparţin Domnului Isus şi sunt copii ai Dumnezeului celui viu.

3) „Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale“ (Psalm 25.4). Cu toate că ştim câte ceva despre cum gândeşte Dumnezeu cu privire la toate, înclinăm să ne formăm propria noastră opinie. Trebuie să ne întoarcem, ca El să ne facă cunoscut căile Sale, adică să ne facă cunoscut cum acţionează şi cum vrea să acţioneze cu privire la toate problemele confuze din jurul nostru. El trebuie să ne înveţe din nou calea Sa, ca noi să înţelegem intenţia Lui şi să vedem clar rezultatul final. Atunci putem să păşim înainte hotărâţi şi plini de încredere pe calea cea bună, pe care El doreşte să ne vadă.

4) „Doamne, deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta“ (Psalm 51.15). Buzele noastre trebuie să fie deschise nu doar când ne exprimăm în public, ci şi în viaţa privată. Când El ne atinge buzele, ele sunt conduse ca să exprime lauda Sa şi să vestească toate faptele Sale minunate.

5) „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!“ (Psalm 119.18). De fiecare dată când citim Biblia, când cugetăm la conţinutul ei preţios, avem nevoie de Duhul Sfânt. El este Autorul ei, şi numai el ni-L poate arăta pe Hristos în timp ce ia din ce este al Său şi ne vesteşte nouă.

6) „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!“ (Psalm 119.37). Peste tot întâlnim lucrarea orbitoare a lumii. Cât de necesar este ca privirile noastre să fie atrase de la ce este vizibil, de la ce este trecător şi să fie îndreptate mai intens spre ceea ce este încă invizibil şi veşnic!

7) „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!“ (Psalm 141.3). Dintre cele şapte rugăciuni amintite, de aceasta avem nevoie poate cel mai mult. Cuvântul spus în pripă, exprimarea necontrolată, o observaţie proastă – cât de uşor şi de repede sunt exprimate! Dacă cineva care a fost aşa de blând ca Moise a vorbit cu buzele fără să gândească, cât de necesar este ca fiecare creştin să se străduiască cu cea mai mare atenţie în această privinţă. În fiecare zi, ba chiar în fiecare oră ar trebui să veghem asupra cuvintelor ce le exprimăm, altfel vom păcătui cu limba, acest mădular mic, dar neliniştit.

Să ne gândim încă o dată la aceste şapte rugăciuni. Toate au de-a face cu viaţa zilnică. Nu putem să renunţăm la niciuna. Să aducem adesea aceste rugăciuni înaintea Domnului, nu doar atunci când necesitatea lor este vizibilă şi urgentă, ci deja înainte ca primele semne ale pericolului să se arate. Apele liniştite au vicleniile lor. Se trece adesea cu vederea peste acest lucru. Să ne obişnuim să ne rugăm tot timpul, adică să trăim într-o stare de rugăciune. Aceasta este singura cale sigură.