Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Romani 8:3 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

Romani 8:3

Păcatul a fost condamnat la cruce, n-a fost iertat (v.3)

Versetul 3. Dimpotrivă, exprimă ceea ce s-a împlinit de Dumnezeu într-un fel juridic la crucea lui Hristos. Legea s-a dovedit slabă din cauza firii păcătoase, deşi în ea însăşi este sfântă şi dreaptă şi bună. Era ca un sculptor talentat pregătit să realizeze un monument însemnat – o lucrare de artă care să dureze – dintr-o grămadă de gunoi murdar. O sarcină fără speranţe de împlinire, nu din cauza vreunui defect al sculptorului, ci din cauza materialului prost cu care ar fi avut de a face. Legea putea condamna pe cel păcătos, dar ea nu putea condamna păcatul în firea păcătoasă, încât omul să fie scăpat de robie şi de păcat şi, umblând după aceea în Duh, să ajungă să împlinească ceea ce legea ceruse de drept.Dar ceea ce n-a putut face legea, a făcut Dumnezeu. El a trimis pe Fiul Său într-o asemănare cu firea păcătoasă – dar numai în asemănare cu ea, de notat, pentru că deşi El era în toate privinţele un Om, era Omul perfect, fără cea mai neînsemnată umbră a păcatului. Dumnezeu L-a trimis „pentru păcat”, ca jertfă pentru păcat;în felul acesta în moartea Lui a fost condamnată firea păcătoasă. Păcatul este principiul – rădăcina a tot ce este rău pentru om; şi firea păcătoasă este cea care să păcatului posibilitatea să se desfăşoare, întocmai cum un generator electric îşi găseşte în firele electrice mijlocul prin care să-şi transmită puterea.Ştim că păcatul şi-a avut originea primară în ceruri, cu Satan şi îngerii căzuţi; totuşi Hristos n-a venit să moară pentru îngeri şi nu era păcat în firea îngerilor care să fi fost condamnat. El a murit pentru oameni, şi era păcat în firea care a fost condamnată. De observat, a fost condamnată, nu iertată. Dumnezeu în adevăr iartă păcatele, care izvorăsc ca roade ale firii păcătoase; dar păcatul (principiul – rădăcina) şi firea păcătoasă (firea în care lucrează păcatul) nu sunt iertate, ci condamnate fără cruţare. Dumnezeu a condamnat păcatul în crucea lui Hristos. Trebuie să învăţăm să-l condamnăm şi noi în experienţa noastră.