Romani 8:14-17 (F. B. Hole)
de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Romani - comentarii F. B. Hole
Romani 8:14-17
Fiii lui Dumnezeu conduşi de Duhul Sfânt (v.14,15)În dispensaţia care a trecut iudeul era sub lege, care se prezenta ca un îndrumător sau pedagog. Ea îl lua de mână ca şi cum ar fi fost un copil mic şi îl conducea, în timpul când Hristos încă nu venise. Acum, după ce Hristos a venit, noi nu mai suntem sub acest pedagog, ci suntem fii maturi în casa Tatălui. Şi nu numai că suntem fii, dar avem şi Duhul Fiului lui Dumnezeu. Toate acestea le găsim în Galateni 3 şi 4. Versetul 14 din acest capitol se referă la acest adevăr.Cei care erau în poziţia de minori erau puşi sub lege ca pedagog şi conduşi de ea. Noi care am primit Duhul lui Dumnezeu şi suntem conduşi de El suntem fii ai lui Dumnezeu. Hristos este Căpetenia mântuirii noastre şi El a plecat în cer. Duhul locuieşte în noi pe pământ, fiind Conducătorul nostru pe calea care duce sus în glorie. Laudă să fie adusă Dumnezeului nostru! Inimile să ne fie în adevăr pline de lauda veşnică.În acest capitol avem o dezvăluire minunată a adevărului cu privire la Duhul lui Dumnezeu. Am văzut în versetul 2 că El este ca o lege nouă pentru viaţa celui credincios. În versetul 10 El ne este prezentat ca viaţă într-un sens experimental. În versetul 14 El este Cel care ne conduce, sub a Cărui pază suntem puşi pe calea noastră spre glorie.
Duhul de înfiere şi Duhul care ne dă mântuire (v.15-17)Mai departe, El Îşi are caracterul de Martor, cum vedem în versetul 16. Fiind fi ai lui Dumnezeu, am primit Duhul de înfiere şi de aici decurg două rezultate. Întâi, suntem făcuţi în stare să răspundem relaţiei care a fost stabilită, îndreptându-ne spre Dumnezeu cu strigătul „Ava, Tată!”. În al doilea rând, Duhul ne face să fim conştienţi de bucuria care vine din această relaţie. Ştim în duhurile noastre că ceva a avut loc în noi şi ne-a scos din întuneric la lumină. Duhul ne întăreşte faptul acesta, dând mărturie despre ce a avut loc, că adică acum suntem copii ai lui Dumnezeu.Mărturia merge şi mai departe, pentru că, dacă suntem copii, atunci suntem moştenitori, şi împreună moştenitori cu Hristos; pentru că prin Duhul suntem uniţi cu Hristos, deşi acest adevăr nu este dezvoltat în această epistolă. Ce adevăr minunat! Cât de des însăşi obişnuinţa noastră cu aceste cuvinte ne ascunde importanţa lor. Să ne gândim la aceste lucruri, încât să fie timp ca adevărul lor să ne pătrundă inimile.