Versetul zilei

Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari.

Luca 16:10 (VDC)

Romani 8:1-2 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

Romani 8:1-2

Legea Duhului, mai puternică decât legea păcatului şi a morţii

Dar cum se face această eliberare? Găsim răspuns la acesta întrebări când citim capitolul 8. La sfârşitul capitolului 7 legea păcatului şi a morţii s-a dovedit mult mai puternică decât legea minţii înnoite. La începutul capitolului 8 legea Duhului, care acum este dat celui credincios, se dovedeşte mult mai puternică decât legea păcatului şi a morţii. Apostolul poate spune cu bucurie: „m-a eliberat”.Nu numai că avem să trăim în Hristos Isus, dar şi Duhul acestei vieţi ne-a fost dăruit. În felul acesta o forţă nouă intră în vieţile noastre. Venind sub puterea conducătoare a Duhului lui Dumnezeu, suntem eliberaţi de forţa care ne controla a păcatului şi a morţii. Legea cea mai mare calcă în picioare pe cea mai mică.Gândul acesta poate fi ilustrat prin multe întâmplări din lumea naturală care ne înconjoară. De exemplu, o bucată de fier stă fără să se mişte pe pământ, ţinută în acel loc de legea gravitaţiei. Un magnet electric este adus deasupra şi îndată fierul se ridică de parcă ar avea aripi. O nouă forţă care controlează apăruse şi în anumite condiţii şi într-o sferă limitată s-a dovedit mai puternică decât forţa gravitaţiei.

Duhul Sfânt dat ca să trăim viaţa „în Hristos”Duhul Sfânt ne-a fost dat ca El să ne controleze, nu ca să-L controlăm noi. Cum Îşi exercită El influenţa? El lucrează în cel credincios, însă în legătură cu un Obiect din afară care este atrăgător – Hristos Isus Domnul nostru. El este aici ca să-L glorifice pe Hristos. El locuieşte în noi nu ca să hrănească vechea viaţă, viaţa celui dintâi Adam; viaţa al cărei Duh este El este viaţa lui Hristos, cel din urmă Adam. Noi suntem „în Hristos Isus”, după cum arată cel dintâi verset.

Nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus (v.1,2)Nu este nimic de condamnat în Hristos Isus şi nimic de condamnat pentru cei în Hristos Isus. Motivul este dublu. Versetele 2,3 dau fiecare un motiv, amândouă începând cu „pentru că”. Versetul 2 dă motivul practic sau experimental. Cel credincios sub controlul Duhului este eliberat de controlul celui care altădată îl aducea la condamnare. Fiind o exprimare a unei libertăţi care trebuie realizată experimental, apostolul vorbeşte încă într-un fel personal şi individual: „m-a eliberat”