Romani 7:7-23

　　　Legea ne-a descoperit starea noastră de păcat (v.7)Învăţătura aceasta arată în mod evident cât de preţios este Hristos şi pune legea în umbră. Aruncă ea vreo defăimare asupra legii? Face ea să se înţeleagă oarecum că ar fi ceva rău în ea? Acesta este un subiect prezentat în versetele 7-13 şi arată cu toată claritatea că legea a fost perfectă când a fost dată. Răul n-a fost cu legea, ci cu păcatul care s-a ridicat împotriva legii, găsind în adevăr în lege ceea ce l-a stârnit şi de asemenea l-a şi condamnat.Versetul 7 ne spune cum legea a dat pe faţă şi a condamnat păcatul. Înainte de a fi legea noi păcătuiam, însă nu ne dădeam seama cât de păcătoşi eram. Îndată ce legea vorbit, noi ne-am descoperit adevărata stare în care eram. După cum firul cu plumb descoperă că un zid care se clatină este strâmb, tot aşa legea ne dă pe faţă starea.

　　　Deşi bună, legea ne-a făcut să ne cunoaştem păcatul şi ne-a omorât (v.8-11)Totuşi păcatul şi nu legea a lucrat răul, după cum precizează versetul 8. Păcatul care era oarecum ascuns în izbucnirea lui într-o anumită direcţie a fost confruntat cu interzicerea categorică a legii. Însuşi faptul că nu se spune să nu facem un anumit lucru ne-a îndemnat să-l facem!De fapt legea ne-a atins în două feluri. Întâi, ea a făcut ca păcatul să fie pus în mişcare. Ea a tras o linie şi ne-a oprit să trecem peste ea. Păcatul de îndată ne-a îndemnat să trecem peste ea. În al doilea rând, în prezenţa acestei încălcări, lege a rostit în mod categoric moartea asupra noastră. Este adevărat, legea punea viaţa înaintea noastră, spunând: „să faci aşa şi vei trăi”. Totuşi în tot ce făcea cu privire la noi era să ne condamne la moarte, pentru că n-am făcut nicidecum ceea ce poruncise ea. Aceste două rezultate ale legii sunt precizate pe scurt la sfârşitul versetului 9: „păcatul a prins viaţă şi eu am murit”.Aceasta fiind starea de lucruri, nicio acuzaţie de niciun fel nu se poate aduce legii, care este „sfântă şi dreaptă şi bună”. Păcatul, nu legea, este vinovatul. Păcatul a lucrat moartea, deşi prin lege s-a pronunţat sentinţa morţii. Păcatul lucra în adevăr înainte de a fi dată legea, însă îndată ce ea a fost dată păcatul nu avea nicio scuză şi sfidarea ei a devenit neruşinată. Prin poruncă, păcatul a devenit peste măsură de păcătos, aşa cum ne spune versetul 13.

　　　Experienţa personală făcută cu legea şi păcatul (v.7,14)Am ajuns la ceea parte a capitolului în care apostolul foloseşte în vorbire persoana întâia la singular. În versetele 5 şi 6 citim: „noi” eram în firea păcătoasă,….mădularele „noastre”,…ca „noi” să slujim etc. După întrebarea cu care începe versetul 7 întâlnim mereu: „eu n-aş fi avut nici conştiinţa”,… „a lucrat în mine”… „eu odinioară”… „eu am murit”. Aceasta, pentru că acum el vorbeşte ca unul care face personal experienţă; şi când este cazul de a experimenta ceva, fiecare trebuie să vorbească pentru sine însuşi.Începutul versetului 14 nu este o excepţie la ceea ce am spus. Este un fapt că legea este spirituală, şi nu numai un lucru de experimentat. În contrast cu ea stă ce „sunt eu”, şi lecţia aceasta trebuie învăţată ca un lucru al unei experienţe triste: „carnal, vândut păcatului”.

　　　Învăţăm cât de păcătoşi suntem, căutând să facem ce este bine (v.8,19)Cum învăţăm ce suntem? Făcând un efort foarte cinstit de a ne conforma cerinţei spirituale pe care o are legea. Cu cât suntem mai hotărâţi în această privinţă, cu atât mai mult lecţia aceasta arde în sufletele noastre. Învăţăm cât de păcătoşi suntem, încercând să fim buni!Să ne amintim ce am învăţat în capitolul 6, pentru că acolo ni s-a arătat calea. Când am înţeles prin credinţă că am fost identificaţi cu Hristos în moartea Sa, ne-am dat seama că avem să ne recunoaştem pe noi înşine morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, şi prin urmare avem să ne dăruim pe noi înşine şi mădularele noastre lui Dumnezeu pentru a face voia şi plăcerea Lui. Sufletele noastre se învoiesc pe deplin cu aceste fapte ca fiind drepte şi potrivite, şi să ne spunem nouă înşine, poate cu mare entuziasm: „Hotărât! Aşa voi face”.Încercăm să facem aşa, şi iată! Primim un răspuns foarte neplăcut ca o lovitură. Intenţiile ne sunt cele mai bune, dar suntem fără putere pentru a pune în practică aceste lucruri. Vedem binele şi îl aprobăm în mintea noastră, totuşi nu reuşim să-l facem. Recunoaştem răul pe care îl dezaprobăm, şi totuşi suntem robiţi de el. Este o stare de lucruri chinuitoare şi umilitoare, aşa cum o aflăm în versetul 19.

　　　Preocuparea cu tine însuţi (v.14-23)În versetele 14-23 întâlnim de multe ori cuvintele „eu”, „în mine”, „ale mele”. Cel care scria îşi descria în mod evident o experienţă în care era cu totul afundat în preocuparea cu sine însuşi. Toate gândurile îi erau îndreptate asupra lui însuşi. Nu este un fapt surprinzător, pentru că acesta este exact rezultatul normal al legii asupra unui suflet trezit şi conştiincios. Când cercetăm aceste versete putem vedea că îngrijorarea mărturisită a condus la descoperiri deosebit de preţioase.1. Legea este bună (v.12,13)A descoperit prin experienţă caracterul bun şi sfânt al legii. Ea este bună, aşa cum precizează versetul 12; iar acum înţelege că legea este în adevăr bună.2. Eu sunt vândut păcatului (v.14,15)A descoperit prin experienţă starea lui decăzută, nu numai „carnal” ci „vândut rob păcatului”. Oricine are de mărturisit că este atât de mult depăşit încât nu face ceea ce vrea şi practică ceea ce urăşte, iar în felul acesta este mereu în poziţia umilitoare de aş nu-şi recunoaşte faptele (v.15), este în adevăr înrobit. Suntem ca sclavii vânduţi în piaţă unui stăpân tiran: vânduţi robi păcatului.3. Păcatul care locuieşte în mine (v.17)Totuşi el învaţă să facă deosebire între ceea ce a fost lucrat în el de către Dumnezeu –ceea ce numim „firea cea nouă” – şi firea păcătoasă care este firea cea veche. Versetul 17 ne arată acest fapt. El recunoaşte că este adevăratul „eu” în legătură cu firea cea nouă şi un alt eu (sau:în mine) care trebuie mereu respins, fiind firea cea veche.4. Nimic bun în firea mea păcătoasă (v.18)El învaţă prin experienţă adevăratul caracter al firii vechi. Dacă este vorba de „mine”, adică „firea păcătoasă” (vedem aici că vechiul „eu” trebuie respins) în ea nu se găseşte nimic bun, aşa cum ne spune versetul 18. Pur şi simplu, nimic bun nu este aici. De aceea este fără folos să-l mai cauţi aici. Unii dintre noi şi-au petrecut multe luni de trudă, sau chiar ani, căutând binele acolo unde el nu există.5. Omului dinăuntru îi place legea lui Dumnezeu (v.22)El învaţă mai departe că deşi are acum o fire nouă, „omul dinăuntru”, totuşi acesta în sine însuşi nu are putere. Omului dinăuntru îi place legea sfântă a lui Dumnezeu; mintea lui recunoaşte că legea este bună, dar tot aşa stau lucrurile: o putere lucrează în mădularele lui şi îl menţine sclav.

O luptă care arată dacă avem o fire nouă (v.23)Ce stare de lucruri care zdrobesc inima! Unii dintre noi au cunoscut-o cu destul amar. Alţii îi simt durerea acum. Şi dacă unii încă n-au cunoscut-o, ar trebui să se trezească, pentru că aceasta de îndată ridică o întrebare, dacă ei au o fire nouă. Dacă nu au nimic altceva decât firea păcătoasă, lupte şi experienţe ca acestea trebuie să fie necunoscute.Aceste experienţe sunt de mare valoare, ca pregătire a sufletului pentru bucuria unei eliberări lucrată în mod divin.

Legea: o putere care stăpâneşte ca „legile naturii”Deoarece ne apropiem de sfârşitul capitolului 7, este important să notăm că în acest text cuvântul lege este folosit în mai multe sensuri. În marea majoritate a cazurilor el se referă la legea lui Dumnezeu dată prin Moise. În versetele 2şi 3 totuşi avem „legea soţului”; în versetul 21 „o lege”; în versetele 23şi 25 „o lege diferită”, „legea minţii mele”; „legea păcatului”.Dacă am citi din nou aceste versete şi am pune cuvintele „forţe care controlează” în locul cuvântului „lege” poate am înţelege mai clar ce spune apostolul. Să luăm versetul 23. Forţa care controlează este mintea noastră; în felul acesta trupurile sunt ţinute în supunere. Aşa trebuie să fie cu cei a căror minte a fost înnoită de puterea lui Dumnezeu. Dar trebuie să ţinem seama de păcat care îşi exercită forţa care controlează mădularele noastre. Trebuie să facem faţă acestui fapt teribil şi să învăţăm prin experienţă că, dacă suntem lăsaţi la puterile noastre, păcatul îşi dovedeşte forţa mai puternic, ia controlul şi noi suntem ţinuţi captivi.