Romani 7:5
Când eram în firea păcătoasă (v.5)Cât de izbitor este contrastul prezentat în versetul 5! În adevăr, versetul însuşi este foarte izbitor pentru că numeşte patru lucruri care merg împreună: firea păcătoasă, legea, păcatele şi moartea. În vechime legea a fost impusă unui popor „în firea păcătoasă”. Ca rezultat, ea stârneşte şi pune în acţiune păcatul care stă ascuns în firea păcătoasă. Consecinţa este că patimile păcatelor s-au arătat şi moartea a urmat ca judecată a lui Dumnezeu asupra tuturor. Firea păcătoasă (în greceşte:carnea) nu înseamnă trupurile noastre, ci firea decăzută care îşi are locul în trupurile pe care le avem acum. Orice persoană neîntoarsă la Dumnezeu este „în firea păcătoasă” adică ea îi stăpâneşte viaţa şi îi caracterizează starea. Dar observăm că pentru cei credincioşi starea aceasta este socotită ca terminată; apostolul spune: „când eram în firea păcătoasă”.