Romani 6:15-23

De nimic nu face omul mai mult caz decât de libertatea lui. Dar aceasta este absolut o iluzie. «Voinţa liberă nu este altceva decât robia diavolului» (J.N.D.). Totuşi, omul nu îşi dă seama de aceasta decât după întoarcerea sa la Dumnezeu. Numai încercând să zboare, pasărea captivă simte că i-au fost ştirbite aripile. „Oricine practică păcatul este rob al păcatului“, învăţa Domnul Isus. El însă adăuga: „Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8.34,36). Liberi, … nu să facem voia noastră proprie: aceasta ar însemna să ne aşezăm din nou sub aceeaşi robie! Este de ajuns că am împlinit, „în timpul deja trecut“, voia omului păcătos (şi pentru ce roade? v. 21; 1 Petru 4.3), că am lucrat pentru impostorul Satan, într-un târg al înşelării, cu condiţia unui tragic salariu: moartea, pe care Hristos a suferit-o în locul nostru (v. 23). Nu! dacă suntem liberi, aceasta este pentru a-I sluji lui Dumnezeu şi pentru a-L asculta din inimă (v. 17; 2 Corinteni 10.5) – asemeni acestui tânăr sclav, răscumpărat într-o zi de la un stăpân crud de către un călător care avusese milă de el, care, în loc să meargă să-şi trăiască viaţa, cerea să nu fie părăsit de binefăcătorul lui; toată dorinţa lui era de atunci să-i slujească.