Romani 5:12-19

　　　Păcatul a intrat în lume printr-un singur om (v.12)Până aici evanghelia ne-a adus în legătură cu păcatele noastre. Ni s-au prezentat păcatele noastre şi ni s-a descoperit calea pe care o are Dumnezeu de a ne îndreptăţi, de a ne elibera de ele şi a ne aduce în poziţia Sa de har. Era totuşi ceva mai mult în starea noastră căzută: era ceea ce putem numi problema păcatului nostru omenesc.Capul neamului nostru este Adam, şi anume Adam în starea lui căzută, pentru că după cădere i s-au născut fii şi fiice. Căderea lui a avut loc prin păcat, dar acest fapt a adus cu el o stare sau condiţie a păcatului care a pătruns în întreaga lui fiinţă. În felul acesta întreaga lui structură spirituală s-a alterat atât de profund încât s-a transmis şi urmaşilor săi. El a putut da naştere unor copii „după chipul şi asemănarea lui”(Gen.5.3) – chipul şi asemănarea omului căzut. Acest fel de ereditare este un fapt teribil, despre care Scriptura dă mărturie. Propune Dumnezeu în evanghelie vreun remediu pentru această ruină îngrozitoare care este asupra neamului omenesc? Se poate El purta cu această fire păcătoasă din care izvorăsc toate faptele păcătoase – cu rădăcina care produce roade dezgustătoare – tot aşa ca şi cu roadele însăşi?El poate. În adevăr, El a făcut acest lucru şi capitolul 5, începând cu versetul 15, ne dezvăluie rezultatele. Ceea ce a făcut El nu este spus în multe cuvinte, totuşi foarte clar. Acest pasaj este socotit dificil în sine însuşi. Un alt element care îl face dificil este că unele versete par obscure în unele traduceri. O a treia dificultate este că un subiect ca acesta este deseori trecut cu vederea; şi când acesta este cazul, ne afundăm în nişte ape cu care nu suntem familiarizaţi şi repede căutăm să ieşim din profunzimea lor.

　　　Nu mai suntem în legătură cu Adam, ci cu Hristos (v.13-17)Versetele 13-17 sunt o paranteză. Pentru a-i înţelege sensul, citim de la versetul 12 în continuare versetul 18 şi îndată putem vedea că ideea principală a textului este contrastul dintre un om care a păcătuit şi a atras pe alţii în rezultatele păcatului – şi un Altul care a împlinit dreptatea în a căror rezultate sunt aduşi alţii. Întregul text subliniază un contrast enorm între Adam pe de o parte şi Hristos de cealaltă parte. Dacă Adam stă în poziţia de cap al unei omeniri căzute care aşteaptă moartea şi condamnarea, Hristos este Capul unei noi omeniri care participă în dreptatea şi viaţa Lui.Am putea spune deci că Dumnezeu a ridicat un cap nou pentru oameni în Domnul Isus Hristos. Înainte de a lua locul de Cap, El a îndeplinit în mod perfect dreptatea prin ascultarea Sa până la moarte. Datorită morţii şi învierii Sale poziţia celor credincioşi nu mai este în legătură cu Adam, ci cu Hristos. Ei au fost, aşa cum s-a spus, altoiţi în Hristos. Ei nu mai sunt în Adam, ci „în Hristos”. Acesta este faptul fundamental redat de acest pasaj, în timp ce se prezintă amănunte din consecinţele glorioase care decurg din el.

　　　În Adam, toţi oamenii sub condamnare; în Hristos, cei mulţi îndreptăţiţi (v.12,18,19)Să vedem din nou versetele 12, 18, 19. Este de observat că într-o traducere corectă avem cuvântul „către” toţi oamenii de două ori în versetul 18. Deosebirea este între acea singură greşeală a lui Adam care a adus condamnarea către toţi oamenii şi acea singură dreptate a lui Hristos, împlinită în moartea Sa, care aduce o îndreptăţire a vieţii către toţi oamenii.Observăm că deşi toţi oamenii au venit sub condamnare, nu toţi au venit spre îndreptăţire. Versetul acesta precizează semnificaţia celor două fapte; şi este adevărat că în ceea ce priveşte intenţia lui Dumnezeu, moartea lui Hristos este către toţi. Versetul următor merge mai departe ca să arate rezultatele celor două fapte şi că numai mulţi – sau mai exact „cei mulţi” sunt avuţi în vedere.Prin „cei mulţi”înţelegem pe aceia, şi numai pe aceia, care sunt în legătură cu unul din cei care formează aşa numitul „cap”. În cazul lui Adam „cei mulţi” se referă la toţi oamenii, pentru că în mod natural noi toţi suntem din neamul lui. În cazul lui Hristos nu toţi oamenii sunt din „neamul” Lui, ci numai credincioşii. Toţi credincioşii devin drepţi prin ascultarea până la moarte a lui Hristos.În aceste trei versete vedem unele fapte. Pe de o parte, un om, Adam, o greşeală, toţi oamenii făcuţi păcătoşi, toţi păcătuiesc, şi prin urmare moartea şi condamnarea este partea tuturor. Pe de altă parte, un singur Om, Hristos, o dreptate în ascultare până la moarte, iar cei care aparţin Lui, aduşi în acea stare de îndreptăţire a vieţii.

　　　Păcatul neţinut în seamă în acelaşi fel înainte de a veni legea (v.13,14)Acum să vedem cele 5 versete incluse în paranteze. Cel dintâi două dintre ele ar putea avea o dificultate care se ridică în gândurile celor obişnuiţi cu legea. Adam a păcătuit împotriva unei porunci clare, de aceea păcatul lui a fost o încălcare a poruncii. După ce au trecut vreo 2500 de ani a fost dată legea lui Moise, când a devenit posibilă o şi mai mare încălcare a poruncii. Între aceste două puncte n-a fost o călcare a legii. Totuşi păcatul era universal, aşa cum este dovedit de faptul că moartea era universală. Deosebirea practică se vede aici, că păcatul nu este „socotit” când nu este lege; aceasta însemnă că nu este pus în seamă în acelaşi fel. Numai cei care au cunoscut legea vor fi judecaţi după lege, aşa cum am văzut în capitolul 2.

　　　Greşeala lui Adam în contrast cu harul în Hristos (v.15)Acestea fiind recunoscute, este încă adevărat că păcatul şi moartea au domnit în mod universal. Toţi urmaşii lui Adam sunt implicaţi în căderea lui. Aşa fiind lucrurile, contrastul dintre Adam şi Hristos este arătat în versetele 15-17. Fiecare verset prezintă un anumit detaliu, însă punctul principal este dat la începutul versetului 15: darul fără plată al lui Hristos nu este nicidecum mai prejos de greşeala venită prin Adam; în adevăr, harul trece dincolo de ea.În versetul 15 cuvintele „cei mulţi” sunt date de două ori, aşa cum am observat că sunt şi în versetul 19, şi ele îi prezintă pe cei care sunt în legătură cu unul din aşa numiţi „capi”. Adam a adus moartea peste toţi urmaşii săi, adică peste toţi oamenii fără excepţie. Isus Hristos a adus harul lui Dumnezeu şi darul fără plată peste cei mulţi care sunt în subordinea Sa, adică peste toţi credincioşii.

　　　Contrast între condamnare şi îndreptăţire (v.16)Versetul 16 arată contrastul dintre condamnare şi îndreptăţire. În legătură cu aceasta se vede că harul depăşeşte păcatul. Condamnarea a fost introdusă print-un singur om care a păcătuit. Îndreptăţirea a fost făcută într-un mod triumfător prin har, în condiţiile multor greşeli.Prin Adam, domnia morţii; prin Hristos, harul pentru a domni în viaţă (v.17)Un alt contrast ni se prezintă în versetul 17. Condamnarea şi îndreptăţirea din versetul anterior sunt ceea ce am putea numi rezultatele imediate. Îndată ce un om vine sub (răspunderea) lui Adam, vine sub condamnare. Îndată ce un om vine sub răspunderea lui Hristos, vine în tot ceea ce dă îndreptăţirea. Dar care sunt rezultatele următoare? Rezultatul deosebit de important al păcatului lui Adam a fost să stabilească o domnie universală a morţii asupra urmaşilor săi. Rezultatul de seamă al lucrării lui Hristos de îndreptăţire este să introducă pentru toţi cei ai Săi o plinătate de har, şi dreptatea ca un dar fără plată, încât ei să domnească în viaţă. Nu numai viaţa va domni, dar şi noi înşine vom domni în viaţă. Desigur, un fapt uimitor! Nu este de mirare că darul fără plată se spune că depăşeşte greşeala.