Romani 5:1-11

Odată achitat, îndreptăţit, cel credincios lasă să strălucească bucuria lui (v. 1). Pacea cu Dumnezeu este de acum partea sa cea mai preţioasă. Este împăcat cu Judecătorul suprem tocmai prin fapta care ar fi trebuit să atragă asupra lui mânia pentru totdeauna: „moartea Fiului Său“ (v. 10)! Într-adevăr, iubirea lui Dumnezeu nu se poate compara cu niciuna alta. Este „propria Lui dragoste“ (v. 8), ea găsindu-şi toate motivaţiile în Sine Însuşi. El a iubit sărmane fiinţe, care nu aveau nimic vrednic de iubit, mai înainte ca acestea să fi făcut un cât de mic pas către El, pe când erau încă fără putere, nelegiuite (sau neevlavioase: v. 6), păcătoase (v. 8) şi vrăjmaşe (v. 10; 1 Ioan 4.10,19). Şi această dragoste este acum turnată în inimile noastre (v. 5).În faţa lumii care se făleşte cu avantaje prezente şi trecătoare, cel credincios, departe de a fi ruşinat („speranţa nu înşală“: v. 5), se poate folosi de acest drept al său, de viitorul lui extraordinar: gloria lui Dumnezeu (v. 2). În plus, el este capabil să găsească bucuria în necazurile prezente. Pentru că acestea produc roade preţioase (v. 3,4) care dau speranţei sale cu atât mai multă viaţă şi înflăcărare! „Şi nu numai atât…“ (v. 11): noi avem dreptul să ne lăudăm în aceste daruri, însă înainte de toate în Acela care ni le dă: în Dumnezeu Însuşi, devenit Dumnezeul nostru prin Domnul nostru Isus Hristos.