Romani 4:9-14

　　　Fericire pentru toţi cei care cred (v.9-14)

　　　Avem cuvântul „fericire” în versetul 9. El se referă la credinţa care este „socotită ca dreptate” sau la dreptatea care este „socotită”. Expresii asemănătoare acestora întâlnim de multe ori în acest capitol. Ce vor ele să spună? Fie că se referă la Avraam sau la David sau la noi înşine care credem astăzi, ele spune că Dumnezeu ne socoteşte ca drepţi înaintea Sa datorită credinţei noastre. Nu trebuie să ne gândim că este vreo virtute în credinţa noastră. Nu este. Însă credinţa face legătura cu lucrarea lui Hristos, în care se află toate virtuţile. Odată ce această legătură este stabilită şi stăm înaintea lui Dumnezeu în virtutea care îndreptăţeşte a lucrării lui Hristos, suntem în mod necesar îndreptăţiţi. Nu se poate să fii îndreptăţit în alt fel. Dumnezeu ne socoteşte drepţi datorită credinţei noastre în El.Întrebarea care se ridică în versetul 9 este aceasta: fericirea aceasta este numai pentru iudei sau este şi pentru cei dintre naţiuni care cred? Apostolul ştia foarte bine felul hotărât în care iudeul bigot căuta să pună orice condamnare asupra celor dintre naţiuni, în timp ce rezerva toate binecuvântările pentru sine. Răspunsul este că situaţia în care era Avraam, cu care ei se lăudau, dovedea că ea este pentru toţi. Avraam a fost îndreptăţit înainte de a fi circumcis. Dacă acest act, circumcizia ar fi fost mai înainte, iudeul ar fi putut avea ceva temei pentru un astfel de argument. Dar aşa cum erau lucrurile, el nu avea nici un temei. Circumcizia era numai un semn, o pecete a credinţei care îndreptăţise pe Avraam.