Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Romani 2:21-29 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

Romani 2:21-29

   Mândrie pentru privilegiile primite şi neglijarea responsabilităţii (v.21-24)Testul se referă la iudei de la versetul 21 până la sfârşitul capitolului. Iudeul iese de aici cu reputaţia năruită în totul. În adevăr, el avea forma cunoaşterii şi a adevărului în lege, dar ea a lucrat ca o sabie cu două tăişuri. Era atât de preocupat să-i întoarcă tăişul ascuţit împotriva altor oameni încât uita cu totul s-o aplice lui însuşi. El o vedea ca un standard pentru alţii – ca un fir de plumb sau nivelul spiritual – însă pentru sine însuşi gândea că era o podoabă personală.Să nu fim deloc surprinşi că aşa făcea el, pentru că aceasta este ceea ce facem şi noi în mod natural. Ne lăudăm noi înşine cu privilegiile noastre şi uităm responsabilităţile care le corespund.Fiecare întrebare din versetele 21, 22 şi 23 este ca o înţepătură a unei săbii. La fiecare acuzaţie adusă iudeul avea să se dovedească vinovat. El avea în adevăr legea, dar prin călcarea ei Îl dezonora pe Dumnezeu, căruia Îi aparţinea legea. În adevăr, vina lor era atât de evidentă încât naţiunile priveau la iudei şi Îl blasfemiau pe Dumnezeu, pentru că ei Îl reprezentau pe El.

   Starea lăuntrică valorează înaintea lui Dumnezeu (v.25-29)Aceasta fiind situaţia lor, era fără folos să spună că ei erau poporul circumcis, aşa cum le rânduise Dumnezeu. Argumentul de la versetele 25 la 29 este foarte important. Nu o poziţie oficială, care este un lucru exterior, are valoare înaintea lui Dumnezeu, pentru că ea ar putea arăta ca drept ceea ce este greşit. Starea lăuntrică este cea care are valoare înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu va şine seama de cel care ascultă, chiar dacă este un necircumcis dintre naţiuni. El îl va respinge pe cel neascultător, chiar dacă ar fi un iudeu circumcis.