Romani 2:12-20

　　　Judecata celor care n-au avut lumina legii (12-16)Poate cineva ar vrea să spună: „Bine dar toţi aceşti oameni n-au avut avantajul de a cunoaşte legea sfântă a lui Dumnezeu, cum au avut iudeii. Este drept să fie condamnaţi astfel de oameni?”. Pavel şi-a dat seama de acest lucru şi de aceia a adăugat versetele 12-16. A precizat că acei care au păcătuit sub lege vor fi judecaţi după lege în ziua în care Dumnezeu va judeca prin Isus Hristos. În acelaşi timp, cei care au păcătuit fără a avea lumina legii nu vor fi ţinuţi responsabili pentru această lumină – totuşi vor pieri (v.12, cuvânt care exprimă o existenţă nefericită, nu nimicirea fiinţei). De notat, versetele 13-15 sunt o paranteză. Pentru a le înţelege sensul, de la versetul 12 trebuie citit versetul 16.Paranteza ne arată că unele lucruri pe care le cerea legea erau de aşa fel încât oamenii ştiau în inimile lor că ele erau rele fără să le fi fost dată o lege. În plus oamenii aveau glasul conştiinţei care îi înştiinţa cu privire la aceste lucruri chiar când nu aveau cunoştinţă de legea lui Moise. Oriunde te-ai duce vei vedea că oamenii, chiar şi cei mai degradaţi, au o anumită parte de lumină naturală sau instinct cu privire la ce este drept sau greşit. De asemenea ei au conştiinţă şi gânduri care fie că acuză, fie că aduc scuze. De aceia există o bază a judecăţii împotriva lor în afara legii.

　　　Judecata celor care au avut parte de lumina evangheliei (16)Când Dumnezeu va judeca pe oameni prin Isus Hristos va fi şi o a treia bază a judecăţii: nu numai conştiinţa naturală şi legea, dar şi „după evanghelia mea”. Judecata nu se va începe înainte ca evanghelia să-şi de mărturia pe deplin. Cei judecaţi şi condamnaţi ca unii care au fost în lumina evangheliei vor avea parte de mai mare rău decât cei condamnaţi în lumina legii şi a conştiinţei. Şi în ziua aceia lucrurile ascunse ale oamenilor vor fi judecate, deşi condamnarea lor va fi pe baza faptelor.Oh!ce zi va fi ziua judecăţii. Să ne dăm seama de chinurile inevitabile. Să lucrăm cu toată inima ca să fie salvaţi cel puţin unii – pe care îi ştie Dumnezeu – de la această mare pedeapsă.

　　　Iudeii se reazemă pe lege, care este un test (17-20)După ce a vorbit despre barbari şi greci, dovedind că şi unii şi alţii sunt fără scuză şi îi aşteaptă judecata lui Dumnezeu, apostolul se întoarce spre iudei ca să le prezinte situaţia. Stilul concret cu care a început capitolul 2 se continuă până la sfârşitul capitolului. Parcă ar vedea un iudeu stând alături de un grec şi în versetul 17 se întoarce de la unul ca să se adreseze celuilalt.Iudeul avea nu numai mărturia creaţiei şi a conştiinţei naturale, ci şi a legii. Legea îi aducea o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a voii Sale care îl aşeza mai presus de alţii în lucrurile religioase. Totuşi el făcea o mare greşeală. El trata legea ca ceva cu care să se laude şi de aceea îi hrănea mândria. Apostolul spune: „tu…te bazezi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu” (v.17). Iudeul nu înţelegea că legea îi fusese dată nu ca ceva de care să se reazeme, să se bazeze, ci era ceva care lucra ca un test.