Romani 2:1-5

　　　Păcatul printre oamenii civilizaţiLumea păgână de acum douăzeci de secole avea totuşi în mijlocul ei un număr de popoare foarte civilizate. Apostolul Pavel ştia că în ce priveşte evanghelia el era dator atât grecilor care erau înţelepţi, cât şi barbarilor care nu erau înţelepţi. În capitolul 2 îl vedem cum de la unii se îndreaptă la alţii. Stilul îi devine foarte concret. În acest moment parcă ar fi văzut stând alături un grec politicos şi binecrescut, şi care aproba în totul descrierea pe care el o făcuse despre barbari. Atunci schimbă direcţia şi îl învinuieşte cu toată tăria de lucruri asemănătoare cu acele forme grosolane de păcate întâlnite printre barbari. De aceea, şi el, care judecă pe alţii, se condamnă pe sine însuşi.În acest cuvânt, grec, apostolul include pe toţi cei care în acel timp fuseseră educaţi şi crescuţi sub influenţa culturii greceşti. Chiar şi romanii aveau să fie cuprinşi în acest cuvânt. Exterior ei păreau buni cetăţeni, capabili, inteligenţi şi înzestraţi cu judecată. În primele 11 versete ale acestui capitol Pavel stă de vorbă cu ei cu privire la dreptate şi la judecata care va veni; şi unde am putea întâlni astfel de versete potrivite, ca acestea, pline de tărie şi scurte, înţepătoare?Grecii aveau un anumit cod de moralitate exterioară. Le plăcea frumuseţea şi puterea şi îşi exercitau trupurile cu acest scop. Şi ei s-au ferit de excesele morale ale barbarilor. Totuşi ei ştiau să-şi acorde plăceri în mod discret, cum să păcătuiască „ştiinţific”. Aceiaşi caracteristică o are şi vremea noastră. O lozincă în lumea de azi ar putea fi: „să nu păcătuieşti în mod grosolan şi neîndemânatic, să păcătuieşti în mod discret”. În astfel de împrejurări este foarte uşor pentru oameni să se înşele pe ei înşişi; foarte uşor este să-ţi închipui că, dacă îţi aprobi singur ca bune unele lucruri, şi te fereşti de manifestarea grosolană a relelor, eşti şi în siguranţă înaintea judecăţii lui Dumnezeu.Potrivit adevărului, judecata dreaptă a lui Dumnezeu, fără a se avea în vedere faţa omului.De notat aceste trei trepte în argumentul dat de Pavel:1.”Judecata lui Dumnezeu este după adevăr”(v.2). adevăr însemnă realitate. Nimic nereal nu va rămâne în prezenţa lui Dumnezeu, ci toate se vor arăta aşa cum sunt. Săracă perspectivă pentru grec, ale cărui virtuţi erau numai cât pielea de adânci!2. Este de asemenea „descoperirea dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”(v.5). Unui criminal mizerabil i se poate scoate la lumină crima, totuşi dacă judecătorul va fi incompetent sau nedrept, el ar putea scăpa. Judecăţile divine sunt drepte şi totodată potrivite cu adevărul.3. „Dumnezeu nu are în vedere faţa omului” (v.11). În unele ţări respectul faţă de persoane dă astăzi unui criminal o cale de scăpare. Favoritismul îşi face lucrarea, sau alte influenţa de dincolo de ce se vede, sau chiar se dă mită, şi răufăcătorul scapă de pedeapsa pe care o merită. Dar niciodată nu va fi în felul acesta înaintea lui Dumnezeu.

　　　Cei care dispreţuiesc bunătatea lui Dumnezeu (4-5)Nu este deci cale de scăpare pentru cel păcătos mai educat sau pentru cel care face caz de morala omenească. În adevăr, se va vedea că el va avea parte de o condamnare mai aspră. Însăşi conştiinţa lui îi măreşte vina, pentru că pocăinţa este ţinta spre care l-ar conduce bunătatea lui Dumnezeu; însă el dispreţuieşte bunătatea lui Dumnezeu în împietrirea inimii lui şi singur îşi adună mânie pentru ziua mâniei.