Romani 16:1-16

Capitolul 12 ne învăţa ce trebuie să fie consacrarea şi slujba creştină. Capitolul 16 ne arată practica, prin intermediul acestor iubiţi credincioşi din Roma, cărora Pavel le adresează salutările sale. «Avem aici un eşantion (sau un specimen) al unei pagini din cartea veşniciei … Nu există nicio faptă din lucrarea pentru Domnul nostru care să nu fie aşternută în scris în cartea Sa; şi nu numai fapta în sine, ci şi felul cum a fost făcută» (C.H.M.). Astfel, în versetul 12, Trifena, Trifosa şi Persida cea preaiubită nu sunt numite împreună, pentru că, dacă cele dintâi s-au ostenit în Domnul, cea de-a treia „s-a ostenit mult“ şi lucrările lor nu sunt confundate. Totul este apreciat şi înregistrat de Acela care nu Se înşală.Pavel, la rândul lui, nu uită ce a fost făcut pentru el (v. 2b,4). Îi regăsim aici pe „împreună-lucrătorii“ săi, Priscila (Prisca) şi Acuila (Fapte 18). Adunarea se strângea în simplitate în casa lor (ce contrast cu bogatele bazilici clădite de atunci încoace la Roma!).Salutările în Hristos contribuie la strângerea legăturilor de comuniune frăţească. Nu trebuie deci să neglijăm să le transmitem acelora pentru care avem încredinţare.