Romani 15:13-15

Bucurie, pace şi speranţă de la Dumnezeu, prin credinţă (v.13)

Credincioşii de la Roma erau în majoritate dintre naţiuni; de aceea se vede o vigoare specială în dorinţa apostolului în versetul 13. Ei fuseseră fără Dumnezeu şi fără speranţă în lume – aşa cum li se reamintea credincioşilor dintre naţiuni din Efes – şi cum Dumnezeu, care este Dumnezeul speranţei, are să-i umple cu o astfel de bucurie şi pace încât ei să prisosească în speranţă. Acesta este un rezultat mult dorit şi glorios, care este adus ca rod al credinţei în evanghelie; pentru că este „crezând” şi totodată „în puterea Duhului Sfânt”. Când evanghelia este crezută, Duhul Sfânt este primit, iar pacea, speranţa şi bucuria urmează, aşa cum ne-a învăţat capitolul 5 al acestei epistole.Sunt mulţi care doresc cu sinceritate pace şi bucurie, dar gândesc să ajungă la ele prin fapte, prin hotărâri, rugăciuni sau simţiri, totuşi niciunul dintre acestea nu duce la scopul dorit. Ele se primesc numai crezând. Credinţa şi numai credinţa, pune sufletul în legătură cu Dumnezeu. Şi numai prin Duhul ne sunt umplute inimile cu toată bucuria şi pacea şi speranţa, care sunt roadele însăşi ale evangheliei. Este foarte potrivit ca apostolul să dorească aceste lucruri celor cărora le scria, ştiind că epistola lui le prezenta evanghelia care le producea.

Apostolul vorbeşte despre sine, despre lucrarea pe care a făcut-o (v.14,15)În versetul 14 apostolul Pavel îşi exprimă încrederea în credincioşii din Roma, şi din acest moment începe să scrie mai mult despre lucruri personale, cu privire la ei şi la el însuşi.Mai întâi le vorbeşte despre lucrarea sa pentru Domnul şi le destăinuieşte intenţiile sale, precum şi cele care au fost împlinite. Acestea ocupă toate versetele rămase din capitolul 15.