Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Romani 14:6 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017

Romani 14:6

Cunoaşterea personală a voii lui Dumnezeu (v.6)

Dumnezeu intenţionează ca noi să fim puşi la încercare cu privire la astfel de lucruri, fiecare pentru sine însuşi. Unde este o poruncă bine precizată în Scriptură nu este nevoie să mai încercăm ceva. Atunci simpla ascultare este singura cale care Îi place lui Dumnezeu. Dar aceste alte lucruri, cât de multe sunt! Trebuie să mă duc aici sau acolo? Ar trebui să fac un anumit lucru în felul acesta sau în felul celălalt? Ce controverse mari şi păgubitoare s-au manifestat violent în jurul acestor întrebări! Iar răspunsul este foarte simplu: să înceteze orice fel de ceartă! Fiecare să-şi ia mâinile de pe celălalt. Fiecare om, pe genunchi, în prezenţa Stăpânului său, să primească în ce îl priveşte, cunoaşterea voii Stăpânului său.După ce s-a precizat în prezenţa Stăpânului ceea ce credem că El vrea să face, să-l realizăm în simplitatea credinţei. Însă trebuie să fie credinţă, şi nu proprie voinţă. Dar să nu trecem dincolo de credinţa noastră sau să rămânem în urma ei. A face aşa ceva ar însemna să aducem o vină (nu condamnare finală) în conştiinţele noastre, aşa cum ne spune ultimele două versete din acest capitol.