Romani 14:13-23

Pentru noi, gândul la scaunul de judecată; faţă de fraţi, să nu fim o pricină de poticnire (v.13-21)Îndemnul în legătură cu acest principiu ne confruntă în versetul 13: „Să nu ne mai judecăm unii pe alţii”, aceasta este partea negativă; iar cea pozitivă este „ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui o piatră de poticnire sau un prilej de cădere”. Avem să ne îndreptăm privirea spre scaunul de judecată pentru noi înşine, iar faţă de fraţii noştri să fim atenţi să nu-i provocăm la vreo cădere. Mai departe în acest capitol sunt arătate aceste gânduri într-un fel foarte practic, ca de exemplu în versetele 15, 20, 21. Este folosit un limbaj foarte puternic. Apostolul vorbeşte de a nimici pe „acela… pentru care a murit Hristos” (v.15). Şi mai spune „să nu dărâmi lucrarea lui Dumnezeu” (v.20)Lucrarea suverană a lui Dumnezeu nu poate fi zădărnicită, şi adevăratele oi ale lui Hristos nu vor pieri niciodată; dar una sau alta se poate să ajungă distrusă într-un mod practic. Cazul presupus aici este cel al unui creştin dintre naţiuni, viguros spiritual şi nelegat de prejudicii, făcând caz de libertatea lui în faţa fratelui său dintre iudei, care, deşi încă tare în ce priveşte legea, este slab în ce priveşte credinţa evangheliei. În felul acesta fratele cel slab este ispitit să facă lucruri pentru care după aceea şi le reproşează singur, aşezându-se poate sub un nor spiritual până în ziua morţii lui.Putem face un lucru atât de rău, dacă nu luăm seama. De aceea să fim atenţi şi să ne îndreptăm gândurile spre scaunul de judecată.

Principiul frăţietăţii creştine (v.15)Spunând acestea am anticipat practic cel de-al treilea mare principiu din acest capitol. Este ceea ce am putea numi frăţietatea creştină. Versetul 15 îl prezintă: „fratele… pentru care a murit Hristos”. Dacă Hristos a murit pentru acel frate al nostru – un om care aduce supărare şi este dificil deseori – atunci el este iubit de El. Să nu fie iubit şi de noi? Şi să nu uităm că şi tu şi eu ne arătăm pe noi înşine supărăcioşi şi dificili în ochii lui. Atunci Dumnezeu să-i dea lui har, aşa cum ne-a dat nouă în trecut, ca să ne vadă ca pe unii pentru care a murit Hristos.Îndemn de a urmări pacea şi zidirea (v.19)Bazat pe acest principiu urmează îndemnul din versetul 19. Pentru că suntem fraţi avem să urmărim lucrurile care duc la pace şi la zidire. Avem să fim dornici să zidim, nu să dărâmăm. Avem să căutăm pacea, nu cearta. Dacă suntem ispitiţi să greşim în direcţia aceasta, să ne punem nouă înşine întrebarea lui Moise: „Oamenilor, voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?”Este posibil să ducem lucrurile atât de greşit în gândurile noastre încât atunci când vedem un frate slab, parcă am fi gata să spunem: „Iată, unul slab! Să-i dăm un brânci şi să terminăm cu el”. S-ar putea ca el să cadă. Atunci am spune: „Ne gândeam noi că aşa va fi cu el. Acum ne-am descotorosit de el…” Şi când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos care a murit pentru el, ce ni se va spune nouă? Dacă am putea auzi de pe acum, ne-ar ţiui urechile. Se va primi şi pierdere, ca şi răsplată, la scaunul de judecată.

Dumnezeu împărăţeşte în inimile sfinţilor Săi prin trăsături de ordin moral şi spiritual (v.17)Încă odată să subliniem faptul că toate aceste îndrumări sunt în legătură cu lucruri din viaţa, purtarea şi slujirea individuală, şi nu trebuie forţate ca să includă adevărul vital al lui Dumnezeu şi să ducă la indiferenţă cu privire la aceasta. Versetul 17 ne ridică gândurile la un nivel mai înalt. Dumnezeu Şi-a stabilit autoritatea şi împărăţia în inimile sfinţilor Săi, şi aceasta nu este în legătură cu detalii privitoare la mâncare şi băutură, ci cu trăsături de ordin moral şi spiritual care Îi sunt plăcute. Avem de trăit vieţi pline de dreptate şi pace în mod practic, şi de bucurie sfântă în puterea Duhului Sfânt, iar aceasta este spre gloria Sa. Am fost aduşi sub stăpânirea Sa şi ni s-a dat Duhul Sfânt cu acest scop.

Libertate, responsabilitate, fraternitatePentru că suntem aduşi în această împărăţie, principiile care au să domine printre noi sunt Libertatea, Responsabilitatea, Fraternitatea – după cum am văzut – responsabilitatea fiind faţă de Dumnezeu. La sfârşitul secolului al 18-lea, strigătul renumit al Franţei era „Libertate, Egalitate, Fraternitate” – egalitatea fiind faţă de om. Ce tragedii au urmat! Foarte curând s-a dezvoltat o situaţie care era în totul negaţia acestor cuvinte. Să ţinem seama de acest fapt, pentru ca să urmărim aceste trei cuvinte ale noastre, care lucrează în direcţia dreptăţii, păcii şi bucuriei.