Romani 1:16-17

　　　Evanghelia – puterea lui Dumnezeu descoperită în dreptatea Sa (v.16,17)

　　　Unora le era ruşine cu evanghelia. Aşa a fost întotdeauna, din cele dintâi zile, totuşi apostolul nu avea nici cea mai neînsemnată ruşine cu privire la ea, datorită puterii ei. Numai s-o creadă omul, fie iudeu, fie grec, şi ea însăşi se dovedea a fi pentru el marea putere a lui Dumnezeu spre mântuirea lui. Tot aşa este şi astăzi. Oamenii îşi pot bate joc de ea în cuvintele lor, însă numai orbirea de bunăvoie îi poate tăgădui puterea, care este cu atât mai mult arătată cu cât cei care cred în ea au fost scoşi din adâncurile degradării.De observat, ea este puterea lui Dumnezeu pentru că este descoperită în dreptatea lui Dumnezeu. Aici suntem aduşi în faţa unui adevăr de cea mai mare importanţă: nu există mântuire separată de dreptate; şi nici o persoană care gândeşte bine n-ar dori să fie altfel.Dorim să fim siguri că am înţeles sensul versetului 17. Dreptatea lui Dumnezeu descoperită este în contrast cu legea, a cărei trăsătură era dreptatea cerută omului. Dreptatea evangheliei este „din credinţă”. Dreptatea pe care legea o cerea omului era prin fapte. La dreptatea lui Dumnezeu pe care o descoperă evanghelia se ajunge prin credinţă. De asemenea, evanghelia descoperă credinţei dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce legea o aduce vederii. Cea dintâi menţionare a cuvântului credinţă este în contrast cu faptele, cea de a doua în contrast cu vederea. În cartea lui Habacuc este o profeţie împlinită în evanghelie: „Cel drept va trăi prin credinţă”.