Romani 11:16-24

Imaginea măslinului şi a altoirii unor ramuri sălbatice (v.16-21)Adevărul acesta este confirmat şi dezvoltat în versetele 16-24 printr-o ilustrare privitoare la un măslin şi la altoire. Fără îndoială măslinul este ales în mod special ca ilustrare deoarece el este sursa untdelemnului, imagine a belşugului spiritual sau a binecuvântării. Altădată Israel deţinea locul binecuvântării pe pământ în legătură cu strămoşul lor Avraam. Ei n-au continuat în această binecuvântare, aşa cum am văzut, şi acum naţiunile au avut parte de ea, după cum citim: „pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus” (Gal.3.14)Transferarea aceasta este ilustrată ca ruperea unor ramuri naturale din măslin şi altoirea în el a unor ramuri dintr-un măslin sălbatic, în aşa fel încât aceste ramuri sălbatice altădată să aibă parte acum de grăsimea măslinului cel bun care îşi scoate tot ce are nevoie din rădăcină. Procesul acestei altoiri este „împotriva naturii”, aşa cum subliniază versetul 24. Nu este nimic totuşi nou să descoperim că procedeul folosit de har lucrează în direcţii opuse procesului naturii.Este important pentru noi, cei dintre naţiuni, să înţelegem ce anume a avut loc şi felul în care a avut loc. Israel şi-a pierdut pentru un timp vechea poziţie din cauza necredinţei, iar noi ne menţinem noua poziţie prin credinţă. Deci să fim atenţi! Dacă naţiunile nu rămân în credinţă, ce ar putea aştepta decât să fie şi ele tăiate? Ramurile altoite din măslinul sălbatic nu pot aştepta un tratament mai bun decât ramurile originale ale pomului. Din nou trebuie să ţinem bine minte că ideea aici nu este binecuvântarea spirituală a credincioşilor, individual, ci schimbarea dispensaţională în căile lui Dumnezeu, care a pus pe Israelul răzvrătit sub o stare nefavorabilă înaintea Lui şi a adus naţiunile într-un loc de har, cu posibilitatea de a fi puşi în legătură cu evanghelia.

Cele două feţe ale caracterului lui Dumnezeu: bunătatea şi asprimea (v.22)Când Dumnezeu lucrează se arată cele două feţe ale caracterului Său – bunătatea şi asprimea – aşa cum se spune în versetul 22. Asprimea lui Dumnezeu este foarte mult neţinută în seamă, dacă nu tăgăduită, în multe cercuri religioase de astăzi. Ea totuşi este o realitate, şi cei care o nesocotesc sau o tăgăduiesc vor face faţă cu ea la timpul potrivit. Ramurile fireşti – Israelul împrăştiat – vor fi altoite din nou, iar ramurile îngâmfate ale naţiunilor vor fi tăiate. Vremea naţiunilor merge spre sfârşitul ei.