Romani 10:16-21 (F. B. Hole)
de F. B. Hole - 10 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Romani - comentarii F. B. Hole
Romani 10:16-21
Credinţa, din cele auzite (v.16-18)Dar nu toţi au ascultat de evanghelie, aşa cum a spus şi Isaia. Ascultarea este prin credinţă. Expresia „cele auzite” se află de trei ori în acest pasaj, iar versetul 17 spune: „Credinţa este din auzire, iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu”. Când vestea ajunge să fie auzită, susţinută de Cuvântul lui Dumnezeu, o credem. Atunci putem spune ca regina din Seba: „Adevărat era cuvântul pe care l-am auzit” (1Împ.10.6)
Popor neascultător şi împotrivitor cu vorba (v.19-21)Vestea s-a auzit. Ea se răspândise chiar în zilele de la început, când apostolul scria aceste cuvinte. Binecuvântarea totuşi era condiţionată de ascultarea credinţei. Iar ca naţiune Israel rămăsese în necredinţă şi cuvintele grele de înştiinţare ale profeţilor aveau să se împlinească. În cel dintâi verset al acestui capitol apostolul îşi exprimase dorinţa fierbinte ca ei să fie mântuiţi. În versetele de încheiere el arată faptele triste ale situaţiei lor. Ei erau „un popor neascultător şi împotrivitor cu vorba”, sau „contrazicător”. Mereu spuneau „nu” la tot ce le propunea Dumnezeu, şi tăgăduiau tot ce afirma El.Totuşi Dumnezeu S-a purtat cu ei cu îndelungă răbdare, întinzându-Şi mereu mâinile către ei. Acum venise momentul pentru o schimbare în căile Sale. Israel s-a împiedicat de Hristos ca de o piatră de poticnire şi au fost puşi deoparte pentru un timp.