Renunţarea la sine

„În zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine..." (2 Timotei 3.1-2)

Firea păcătoasă se închide totdeauna în ea însăşi, pentru că este egoistă. Cînd sîntem în Duhul, există totdeauna înţelegere pentru alţii.

Cînd ne gîndim mereu la noi înşine, ne este cu neputinţă să fim în faţa altora nişte martori ai lui Dumnezeu. Relele usturătoare, pe care le produc egoismul şi iubirea de sine, pregătesc lucrarea duhului rău în suflet.

Iubirii îi place să fie un slujitor, iar egoismului îi place să fie slujit.

Dacă sînt pătruns de căile, de gîndul, de Duhul Domnului Isus, nimic altceva nu-mi va fi mai vrednic de ură ca arătarea eului. Nu veţi găsi niciodată în Domnul Hristos o faptă provenind din acest urît izvor: nu numai că nu are în El nici o trăsătură de egoism, dar EUL nu există în El.

Cînd sufletul este predat lui Dumnezeu, Domnul este cu el în încercare şi-l păzeşte într-o linişte perfectă. Spiritul de dragoste al Domnului Isus Hristos este cu el. Dacă, dimpotrivă, mă ocup numai cu mine însumi, acesta este spiritul egoismului.

Duhul Sfînt nu are deloc părtăşie cu „eul". Inima nu este eliberată atîta timp cît Duhul n-a aţintit gîndurile mele asupra Domnului Isus. Prezenţa roditoare a Duhului lui Dumnezeu răstigneşte egoismul şi ne eliberează de ocuparea cu noi înşine; ea ne umple de un singur lucru: Mîntuitorul Isus Hristos.

În casa lui Dumnezeu şi în strînsa Lui apropiere avem privilegiul să sfîrşim cu noi înşine.

Voinţa noastră proprie şi faptul că facem din „eu" centrul nostru sînt sursa oricărei mizerii a noastre; căci împrejurările din afară pot să ne pună la încercare şi să ne producă durere, însă nu mizerie morală; aceasta vine din propria voinţă agitată şi nemulţumită.

Tendinţa firească a inimilor noastre este de a procura plăcere eului nostru. Aceste plăceri pot fi nevinovate, însă ele întorc inimile de la Dumnezeu şi sînt pătate de păcat. Unii întreabă: „Ce rău este în aceste lucruri?" întrebarea este mai degrabă astfel: „Ce folos ai din acestea? Unde îşi găseşte plăcere inima ta?" îndată ce întoarcem spatele crucii - care este moartea pentru toate - Domnul ne zice: „înapoia Mea!" (Marcu 8.33).

Moise nu căuta să facă să-i strălucească faţa şi el nici nu ştia că-i străluceşte: însă el aşa era cînd stătea de vorbă cu Dumnezeu (Exodul 34.29). O faţă strălucitoare nu se vede niciodată pe sine. Inima este preocupată cu Domnul Isus Hristos, Mîntuitorul şi, într-un sens oarecare, eul dispare.

EUL îl îndepărtează totdeauna pe Dumnezeu, încrederea în sine duce la ruină. „Nu te socoti singur înţelept!" (Proverbe 3.7). Ochii noştri nu pot zări departe, dacă nu văd decît EUL. Rugăciunile noastre, laudele noastre şi activitatea noastră sînt foarte sărace şi fără valoare şi, cu toate acestea, sîntem mîndri de ele. Căutăm slava din partea oamenilor chiar pentru lucrurile pe care ar trebui să le mărturisim înaintea lui Dum-nezeu ca pătate de păcat. De asemenea, cît de mult avem nevoie ca inimile noastre să fie dezgolite şi să zicem: „Cercetează-mă...vezi dacă sînt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!" (Psalmul 139.24).