Războiul spiritual

Efeseni 6.10: Fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui.

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre existenţa unui război spiritual şi a vrăjmaşilor atât timp cât noi, cei credincioşi, suntem pe pământ. Dar vorbeşte de asemenea şi despre victoria asupra a trei duşmani:

1. Firea veche păcătoasă, carnea care este în noi, cu tendinţele ei dăunătoare. Arma divină împotriva acesteia este: „Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini pofta cărnii“ (Galateni 5.16).

2. Dragostea pentru lume, care este pofta cărnii, pofta ochilor şi trufia vieţii (1 Ioan 2.16). Victoria asupra iubirii pentru lume este câştigată datorită dragostei Tatălui, când „vedem ce dragoste ne-a dăruit Tatăl, să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu“ (1 Ioan 3.1).

3. Satan, adversarul nostru, care uneori vine ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită, alteori ca un şarpe care vrea să ne înşele cum i-a înşelat pe primii noştri părinţi sau chiar ca un înger de lumină, cum le-a apărut unor întemeietori de culte sau religii false.

Primul sfat care ni se dă este să fim tari în Domnul şi în tăria puterii Lui. Aceasta înseamnă că nu ar trebui să ne bazăm pe nimic din noi înşine: nici pe inteligenţa sau pe cunoştinţele noastre biblice, nici pe firea noastră. Să presupunem că un copil ar vrea să meargă afară la joacă, dar se teme de copiii mai mari care îl sperie sau care vor să îl bată. Îşi roagă deci tatăl să meargă afară împreună. Acum nu îi mai este teamă, pentru că este tare, dar nu prin propria lui putere, ci prin cea a tatălui său.

Când Ilie a spus: „Viu este Domnul Dumnezeu înaintea Căruia stau“, nu îi era frică de împăratul Ahab. Dar când era înspăimântat din cauza ameninţărilor Izabelei, remediul divin pentru el a fost să meargă şi să stea înaintea Domnului (1 Împăraţi 17.1; 19.11). A sta în prezenţa Lui este secretul puterii spirituale.

În război există trei cerinţe esenţiale:

 1. soldaţi puternici şi sănătoşi;

2. arme eficiente şi

3. comunicare rapidă cu superiorul.

Efeseni 6.10-12: Încolo, fraţilor, … îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului lumii acesteia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.

Epistola către Efeseni ne vorbeşte despre binecuvântările noastre spirituale şi despre faptul că am fost aşezaţi cu Hristos în locurile cereşti. Dar apostolul, prin Duhul Sfânt, nu încheie mai înainte să ne spună ceva foarte important: câtă vreme suntem pe pământ, există un război spiritual. De aceea spune „încolo“, pentru că urmează un subiect foarte serios la care trebuie să luăm aminte.

Avem duşmani foarte răi, care sunt bine organizaţi. De aceea avem nevoie de toată armura lui Dumnezeu. Este o armură completă, întreagă, perfectă, căreia nu-i lipseşte nimic. Este mult mai mult decât un contraatac la uneltirile Diavolului. Lăudat fie Domnul, El ştie totul despre duşmanii noştri şi ne-a pregătit o armură potrivită! Dar, ca să fim biruitori, trebuie să îmbrăcăm toată această armură. Nu trebuie să ne alegem ce anume să purtăm din armură şi ce anume să neglijăm din ea. Dumnezeu ne cunoaşte nevoile şi ne-a pregătit armura Lui, arme care nu sunt fireşti. Omul poate inventa arme pentru a lupta împotriva omului, dar împotriva duşmanilor spirituali este complet neajutorat. Omul a încercat multe metode, printre care educaţia, psihologia, regulile şi legile, închisorile şi centrele de reeducare, prelegeri despre morală şi etică, dar toate acestea eşuează lamentabil, pentru că omul este rob al păcatului.

Credinciosul nu ar trebui niciodată să se bazeze pe aceste metode umane, ci ar trebui întotdeauna să îmbrace toată armura lui Dumnezeu pentru a fi capabil să poată sta împotriva uneltirilor Diavolului. Credinciosul poartă această armură de când se trezeşte şi până merge la culcare, pentru că nu ştie când va ataca duşmanul. Ar trebui să ştie şi cum să o folosească eficient. De aceea este obligatoriu ca cel credincios să-şi studieze cu atenţie armura.

Efeseni 6.13: Luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare.

Apostolul ne aminteşte că avem nevoie de armura completă a lui Dumnezeu. Ne este necesară în întregime. Această armură este alcătuită conform gândului lui Dumnezeu. Este singurul mod prin care putem să ne împotrivim în ziua cea rea.

Ce înseamnă această „zi rea“? Cuvântul „rea“ poate fi folosit referitor la „zi“ în trei feluri. Solomon spune: „Adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte de a veni zilele cele rele“ (Eclesiastul 12.1). Aici, „rele“ se referă aici la problemele bătrâneţii şi la nesiguranţa vieţii. A doua semnificaţie: Hristos i-a sfătuit cu înţelepciune pe oameni: „Ajunge zilei necazul [răul] ei“ (Matei 6.34). Cuvântul folosit aici se referă la problemele de zi cu zi şi la îngrijorări. Nu ar trebui să adăugăm la acestea şi îngrijorări despre viitor. Al treilea mod în care poate fi folosit este cel din textul de azi şi se referă la ziua în care Satan şi oştile lui atacă cu vehemenţă pe unul dintre copiii lui Dumnezeu. Avem multe exemple în Cuvânt cu privire la acest sens pentru „ziua cea rea“.

În ziua cea rea, David, omul după inima lui Dumnezeu, nu a îmbrăcat toată armura lui Dumnezeu. De aceea a eşuat lamentabil. Istoria lui este scrisă în 2 Samuel 11, capitol care se încheie astfel: „Dar lucrul pe care-l făcuse David a fost rău în ochii Domnului“. În loc să ia „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu“, el „a dispreţuit Cuvântul Domnului şi a făcut ce este rău în ochii Săi“. Împrejurările îi erau favorabile: nu mai era un bărbat tânăr şi avea mai multe soţii, dar nimic din toate acestea nu a asigurat biruinţa, fără armura lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Iosif, în floarea tinereţii şi necăsătorit, deşi a avut de înfruntat „ziua cea rea“ în condiţii mult mai grele, a biruit. El a spus: „Cum să fac răutatea aceasta mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“. Armura lui Dumnezeu l-a determinat să fugă de curvie. Toţi avem nevoie de armura lui Dumnezeu, ca să putem sta în picioare în ziua cea rea.

Efeseni 6.14: Staţi deci în picioare, după ce v-aţi încins mijlocul cu adevărul şi v-aţi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii.

Apostolul ne spune să fim tari în Domnul şi în tăria puterii Lui. Apoi accentuează că avem nevoie să purtăm „toată armura lui Dumnezeu“ pentru a putea sta în picioare în ziua cea rea. În versetul 14 el menţionează încă două părţi ale armurii spirituale: brâul şi platoşa.

1. Brâul adevărului. Domnul Isus Se roagă Tatălui: „Sfinţeşte-i în adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Biblia subliniază importanţa adevărului. Solomon a spus: „Cumpără adevărul şi nu îl vinde“ (Proverbe 23.23). Isus a spus: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei; şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera“ (Ioan 8.31,32). Suntem îndemnaţi să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, să rămânem în el şi să îl lăsăm să fie un brâu în jurul nostru de care să ne ţinem strâns. Pentru că atunci când Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost urmat cu credincioşie, s-au strecurat greşeli care au dus la despărţiri şi erezii.

2. Platoşa dreptăţii. Toţi credincioşii sunt drepţi din punct de vedere al poziţiei, pentru că Hristos este îndreptăţirea noastră. Dar aici textul se referă la dreptatea practică, o piesă esenţială a armurii lui Dumnezeu. Platoşa protejează pieptul, care conţine două dintre cele mai importante organe, anume inima şi plămânii. Dacă suferă leziuni, aceasta poate avea rezultate dezastruoase. Fără dreptatea practică putem deveni ţinte uşoare pentru duşmanii noştri, care ne privesc ca să vadă pe unde ar putea să ne atace. Biblia ne spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice se păzeşte, pentru că din ea ies izvoarele vieţii“ (Proverbe 4.23). Neglijenţa în privinţa umblării în dreptate va avea întotdeauna ca rezultat înfrângerea. Este un fapt bine cunoscut că fiecare trezire adevărată printre oamenii lui Dumnezeu a fost însoţită de mai multă sfinţenie în viaţa fiecărui credincios. Aminteşte-ţi, brâul şi platoşa sunt imagini ale Adevărului şi ale Sfinţeniei!

Efeseni 6.15,16: Şi v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea evangheliei păcii, peste toate luând scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Evanghelia păcii şi scutul credinţei sunt două elemente esenţiale ale armurii lui Dumnezeu pentru viaţa de biruinţă a celui credincios.

Picioare încălţate cu pregătirea evangheliei păcii sunt picioarele celui care este gata să ducă vestea bună a mântuirii oriunde îl trimite Domnul. Într-adevăr, „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea!“ (Isaia 52.7). Avem un mesaj măreţ pentru o lume care caută pacea, pentru că, vai, „nu au cunoscut calea păcii“. Fie ca Domnul să ne pună pe inimă şi să ne ajute să ducem vestea bună a mântuirii. Va fi o binecuvântare şi pentru sufletele noastre. Dacă neglijăm vestirea evangheliei, vom fi slabi din punct de vedere spiritual şi vom fi uşor de învins în războiul spiritual. Fie ca niciunul dintre noi să nu se ruşineze vreodată de evanghelia lui Hristos, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire.

Cel rău atacă cu săgeţi arzătoare, săgeţile îndoielii şi ale necredinţei. Dacă reuşeşte să planteze sămânţa îndoielii, este uşor apoi să ne doboare. Aşa a făcut cu Eva. Rezultatul a fost tragic. Îndoielile sunt săgeţi arzătoare, iar săgeţile arzătoare sunt foarte dureroase, dar credinţa este biruinţă. Dumnezeu ne-a dat promisiunile Sale, şi încrederea în El şi în ceea ce a promis El este scutul credinţei care poate stinge toate săgeţile arzătoare ale lui Satan. Ca şi credincioşi, trebuie să umblăm prin credinţă, nu prin vedere, ştiind că nimic „nu ne va despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8.39). Dumnezeu ne-a dat tot ce ne este necesar pentru o viaţă de bucurie şi de biruinţă. El ne-a dat toată armura Sa.

Efeseni 6.17: Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Coiful protejează capul, care conţine creierul – cel mai important organ dintre toate. Mântuirea lui Dumnezeu este coiful. „Dar acum nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus“ (Romani 8.1). Astfel deci avem pace cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 5.1). Dacă nu avem această siguranţă ca un coif, vom fi neliniştiţi şi tulburaţi de gânduri chinuitoare. Zi de zi suntem izbăviţi de capcanele diavolului. Într-o zi vom fi mântuiţi deplin – duh, suflet şi trup. Dar asigură-te că ai acest coif pe cap!

Sabia Duhului este Cuvântul lui Dumnezeu, şi ce mai sabie! Cuvântul este viu şi lucrător, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12), dar trebuie să fie strâns în memorie şi în inimă, pentru a fi gata în orice situaţie. Trebuie să fie folosit de Duhul Sfânt, şi aceasta presupune o umblare prin Duhul. Dacă un tânăr se confruntă cu o ispită sexuală, Duhul Sfânt îi poate aminti de versetul din 2 Timotei 2.22: „Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea“. Dacă ispita este legată de bani, Duhul îi poate aminti de 1 Timotei 6.10: „Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele: după care unii, umblând, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri“. Cuvântul lui Dumnezeu conţine tot ceea ce este necesar pentru orice situaţie. Nu este de mirare că autorul Psalmului 119 a spus: „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ (versetul 11).

Citeşte frecvent Cuvântul lui Dumnezeu, preţuieşte-l, strânge-l, memorează-l, iar Duhul Sfânt îl va folosi pentru siguranţa şi biruinţa ta! Ne putem oare permite să neglijăm această Carte preţioasă? Nu! Şi, într-adevăr, trebuie să folosim toate cele şase componente ale armurii lui Dumnezeu!

Efeseni 6.18: Rugându-vă în orice timp, prin Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii.

După ce le-a vorbit sfinţilor despre binecuvântările şi privilegiile pe care le au, apostolul îşi încheie epistola vorbindu-le despre pericolele cu care ei se confruntă şi despre calea de a ieşi biruitori din ele. Pericolele decurg din lupta împotriva puterilor spirituale ale răutăţii. Pentru a birui, este nevoie de trei lucruri:

1. A fi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui;

2. A îmbrăca toată armura lui Dumnezeu, care constă din cingătoarea adevărului, platoşa dreptăţii practice, picioare gata să vestească oriunde evanghelia păcii, scutul credinţei care stinge săgeţile arzătoare ale celui rău, fiind siguri de mântuire, şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Pe scurt, trebuie ca cel credincios să se alipească de Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, să o asculte, să o răspândească, să o creadă din inimă, pentru că ea îi dă siguranţa mântuirii, şi să o folosească pentru biruinţa spirituală;

3. A comunica neîntrerupt cu Căpetenia mântuirii noastre – prin rugăciune. Versetul de mai sus ne învaţă câteva aspecte despre rugăciune:

3a. În orice timp: adică a ne ruga întotdeauna fără a ne descuraja (Luca 18.1), a ne ruga neîncetat (1 Tesaloniceni 5.17);

3b. Rugăciune şi cerere, în Duh: rugăciune care să exprime o nevoie pe care credinciosul o simte profund, fiind conştient prin călăuzirea Duhului Sfânt de importanţa acesteia;

3c. Pentru toţi sfinţii: nu doar pentru un anumit grup. De ce? Pentru că este o singură Adunare, un singur Trup al lui Hristos. Înfrângerea unui grup îi afectează şi pe ceilalţi, iar victoria unora este o binecuvântare pentru întreg Trupul. Apostolul ne învaţă clar că trebuie să ne rugăm pentru toţi sfinţii.

Fie ca Domnul să ne ajute să fim tari doar prin El, să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu şi să ne rugăm fără încetare, pentru ca El să fie glorificat în vieţile noastre.