Psalmul 91:1-8 (Paul Grobéty)
de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Psalmii- Comentarii de Paul Grobéty
Psalmul 91:1-8
Dacă ar trebui să dăm un titlu acestui psalm, cu siguranţă am scrie: Încredere în Dumnezeu. Într-adevăr, aici găsim cuvinte care exprimă o încredere puternică. Oricât de mare ar fi pericolul, sufletul ştie că este ocrotit în mod desăvârşit, pentru că Cel, căruia îi aparţine, este mai puternic decât duşmanul şi oştirea care stă la dispoziţia lui. „O mie vor cădea alături de tine şi zeci mii la dreapta ta; dar de tine nu se va apropia.“ Chiar dacă nu trebuie să trecem cu toţii prin aceleaşi pericole, ştim totuşi că suntem înconjuraţi de lucruri care ne pot duce la cădere. Cel care pune curse (satan) îşi aruncă laţul său cu intenţia clară să-i facă rău celui care stă de partea Domnului. Cine ne poate face atenţi cu privire la acest laţ? Cine ne poate elibera, atunci când plasa duşmanului ne-a înconjurat deja picioarele? În noi nu este deloc putere şi nici putinţă, dar Cel în care ne încredem, ne va acoperi cu penele Sale şi vom găsi adăpost sub aripile Sale.
Încrederea în Dumnezeu, despre care vorbeşte acest psalm, reprezintă unul dintre cele mai preţioase comori ale credinciosului în timpul vieţii sale aici pe pământ. Încrederea şi credinţa merg împreună. Noi ne încredem în Domnul în măsura credinţei noastre; sau cu alte cuvinte: în măsura în care Domnul este realitate pentru noi. Toţi cei salvaţi cred în Domnul Isus, dar nu toţi Îi acordă locul central în viaţa lor. De aceea, cât de diferită este măsura încrederii printre copiii lui Dumnezeu! Unii trăiesc într-o continuă nelinişte, îşi pierd uşor cumpătul, atunci când apare ceva neobişnuit; alţii, în schimb, pot spune cu psalmistul: „Adăpostul meu şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred.“ Domnul este mai mare şi mai puternic decât orice duşman, de aceea ne putem culca liniştiţi şi nu trebuie să ne temem de groaza nopţii. Chiar dacă ar veni o încercare, ştim că Tatăl nostru ceresc are situaţia sub control, şi această încercare va fi spre binele nostru.