Psalmul 91

Dacă sentimentul pe care-l avem atunci când ne întoarcem ochii spre trecut este unul de recunoştinţă (Psalmul 90), cel care ar trebui să ne domine când ne îndreptăm privirile spre viitor este unul de încredere în Dumnezeu. Ce mari sunt, într-adevăr, pericolele de ordin moral care-l ameninţă pe cel credincios! Cine este „păsărarul“ (v. 3), cine leul, cine năpârca, cine şarpele … (v. 13), dacă nu Satan însuşi? „Ciuma distrugătoare, … care umblă în întuneric“ (v. 3, 6), nu ne vorbeşte ea oare de păcat, lucru de altfel cu mult mai grav decât o boală? „Săgeata care zboară ziua“ (v. 5) sugerează un astfel de gând rău ivit pe neaşteptate în faţa unei imagini de pe stradă ori în urma unei lecturi sau conversaţii îndoielnice. „Groaza din timpul nopţii“ sunt acele nelinişti care ne împiedică să dormim somnul liniştit pe care-l dă Domnul (Psalmul 4.8). Oricare-ar fi însă capcana sau ameninţarea, noi avem un loc întărit, un adăpost: Însuşi Dumnezeul Atotputernic (v. 1, 2, 9). Să-L imităm şi noi pe Acela care, în mijlocul aceloraşi pericole, a realizat în mod deplin această încredere! Hristos în pustie a ştiut să-l încurce şi să-l «încuie» pe Ispititorul care îndrăznise să citeze din acest psalm.Începând cu versetul 9, promisiunile lui Dumnezeu vin să răspundă rugăciunii Omului desăvârşit. Şi noi ne putem bucura de ele, în măsura în care ne punem, ca şi Isus, încrederea şi „iubirea“ în Dumnezeu (v. 14).