Psalmul 86:1-5

Subiectul acestui psalm este credinciosul în postura de pelerin care păşeşte spre patrie. El simte nevoia să strige la Dumnezeu; această nevoie o simte orice copil al lui Dumnezeu cu o gândire serioasă. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că ne găsim într-o lume în care totul ne stă împotrivă. Omul nou nu găseşte aici niciun loc în care să se odihnească; el este aici jos un străin.

Stând în singurătate, care este de fapt urmarea faptului că s-a despărţit de orice rău, credinciosul se roagă astfel: „Doamne, pleacă-ţi urechea, răspunde-mi, pentru că sunt întristat şi sărac.“ Această sărăcie este aceeaşi despre care vorbeşte Domnul Isus în Matei 5.3: „Ferice de cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor.“ Expresia „întristat şi sărac“ o găsim şi în Psalmul 40, unde Domnul nostru este prezentat ca om. Săracul stă aici în opoziţie cu oamenii mândri care, după părerea lor, n-au nevoie de niciun ajutor de sus. Dar cel care este conştient de slăbiciunea şi de sărăcia sa, exclamă: „Tu, Dumnezeul meu, salvează pe slujitorul Tău care se încrede în Tine.“