Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 85:4-13 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017

Psalmul 85:4-13

Versetele 4-6 reprezintă o paranteză în gândurile profetice ale psalmistului. Binecuvântările din Împărăţia de o mie de ani sunt încă realităţi neîmplinite, iar psalmistul se gândeşte la judecata care va veni asupra poporului din cauza păcatului său.

Să privim mai îndeaproape versetul 10. Aici, crucea stă în faţa noastră; pe Golgota s-au întâlnit bunătatea şi adevărul, acolo s-au sărutat dreptatea şi pacea. Dacă omul ar avea a face numai cu adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu, atunci pentru el n-ar fi nicio posibilitate să stea înaintea lui Dumnezeu. Dar pe de altă parte, Dumnezeu nu ne-ar fi putut acorda bunătatea şi dragostea Sa numai pe baza dreptăţii Sale. El ne-a dat pe Fiul Său, pe care L-a pedepsit pentru noi. Fiind judecat Locţiitorul nostru, Dumnezeu nu ne va judeca încă o dată. Astfel putem să ne odihnim în dragostea Sa, încrezându-ne în dreptatea Sa şi savurând pacea Sa.