Psalmul 85

Subiectul acestui psalm este iertarea pe care Dumnezeu o va acorda poporului Său, Israel. Credincioşii nu se îndoiesc nicidecum de bunătatea Lui, însă în acelaşi timp simt apăsarea dreptei Lui mânii împotriva poporului Său vinovat. Dumnezeu este bun – «nu va ierta El, în bunătatea Lui?». El este însă şi sfânt, drept şi adevărat – «atunci cum va putea trece El cu vederea un singur păcat?» Cu toate că aceste trăsături divine – bunătatea şi adevărul, dreptatea şi pacea – par imposibil de împăcat după părerea omului, totuşi ele „s-au întâlnit“ (v. 10). La cruce, eu văd păcatul condamnat, dreptatea satisfăcută, harul curgând liber (Romani 5.21). Ce glorioasă armonie! Câte persoane, vai, nu cunosc nicidecum acest minunat punct de întâlnire de la cruce! Îşi fac despre Dumnezeu o idee total greşită: fie văd în El un judecător sever, care-Şi provoacă bucuros creatura la suferinţă, fie, mai degrabă, şi-L imaginează un „Dumnezeu bun“, indulgent cu „micile păcate“ şi uşor de mulţumit prin bunele intenţii şi prin strădaniile de a face bine. Ce gânduri greşite! Dumnezeul dreptăţii condamnă păcatul, orice fel de păcat, însă Dumnezeul dragostei îl iartă pe păcătos. Iar la cruce, locul unde s-a împlinit această lucrare, eu învăţ să-L cunosc pe acest Dumnezeu al dreptăţii şi al iubirii.