Psalmul 84

În creaţie, fiecare vieţuitoare îşi găseşte un culcuş sau un cuib; credinciosul însă, asemeni Domnului său, nu cunoaşte pe pământ adevărata odihnă (v. 3; Matei 8.20). Afecţiunile sale sunt îndreptate în altă parte: înspre locuinţele cereşti, unde locul său este pregătit (Ioan 14.2; comp. cu v. 2,10). Versetul 3 ne dezvăluie tema emoţiilor care fac inima să clocotească: „… altarele Tale, Doamne al oştirilor!“. Drumul care duce spre Casa Tatălui trece însă printr-o lume care este o vale a plângerii (ebr. „Baca“) – şi fiii lui Core, autorii psalmului, au făcut această experienţă (vezi Psalmul 42.3). Ce contează? Dacă această cale este deschisă în inimile noastre, dacă nimic nu ne desparte de Acela înspre care mergem, atunci chiar şi lacrimile se vor preface în experienţe benefice pentru noi! Vom merge „din putere în putere“ (v. 7)! În acelaşi fel în care un motor este alimentat prin curentul pe care el şi-l absoarbe din sursa sa, şi noi ne folosim de puterea pe care o găsim în Dumnezeu (v. 5). Puterea ne este dată nu ca o provizie alături de care avem tendinţa să ne punem pe odihnă, ci pe măsura nevoii, astfel încât noi să ne îngrijim mereu de contactul cu Cel care ne-o furnizează.În felul acesta vom putea cunoaşte promisiunile măreţe din versetul 11 ca fiind şi partea noastră, iar noi înşine vom gusta binecuvântarea întreită conţinută în acest psalm grandios (v. 4,5,12).