Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 78:9-21 (Paul Grobéty)

de Paul Grobéty - 06 Ianuarie 2017

Psalmul 78:9-21

Aşa cum am amintit, subiectul acestui psalm este poporul Israel; chiar dacă în versetul 9 sunt numiţi „fiii lui Efraim“, trebuie să reţinem că în Vechiul Testament, acest nume era adeseori folosit în locul lui „Israel“; a se vedea de exemplu Osea 5.3-5. Dumnezeu mustră acest popor, pentru că în ziua luptei au întors spatele duşmanilor. Prin aceasta, El a fost necinstit, pentru că Israel ar fi ieşit întotdeauna biruitor asupra duşmanilor săi, dacă ar fi rămas pe calea ascultării.În versetele 12-16 observăm ceva din minunile lui Dumnezeu în fa-voarea poporului Său. Cât de puternic şi fidel S-a dovedit El faţă de popor! Începând cu Egipt până în Canaan, Israel a văzut dovezi foarte clare ale bunătăţii uriaşe a lui Dumnezeu, o bunătate care ne deter-mină să o admirăm, dacă vom încerca să ne oprim în faţa ei. Dar Israel s-a dovedit a fi nerecunoscător; el nu a recunoscut această bu-nătate şi s-a răzvrătit contra lui Dumnezeu. După ce poporul în mare număr fusese aprovizionat din belşug cu hrană an de an şi zi de zi în pustiu, a pus sub semnul întrebării puterea lui Dumnezeu.