Psalmul 78:40-72

Uitarea care s-a aşternut peste memoria poporului şi nerecunoştinţa de care a dat dovadă L-au determinat pe Dumnezeu să rememoreze încă de la începutul ei istoria lucrărilor pe care El le-a făcut pentru popor. Până la versetul 51 sunt amintite urgiile cu care a lovit Egiptul; în versetul 52 citim despre ieşirea poporului; apoi aflăm despre călătoria sa (v. 53), precum şi despre intrarea în Canaan (v. 54). Versetul 55 este un impresionant rezumat al cărţii Iosua, în timp ce versetele care urmează se situează în timpul Judecătorilor şi al cărţii 1 Samuel. Astfel, versetele 60 şi 61 ne trimit gândurile la luarea chivotului de către filisteni (1 Samuel 4). Vedem apoi cum Domnul intervine din nou, în trei moduri: îi loveşte pe vrăjmaşii Săi (v. 66); pune deoparte cele zece seminţii necredincioase, personificate prin Iosif şi Efraim (v. 67; din punct de vedere istoric este vorba despre regalitatea lui Saul şi a descendenţilor săi: 2 Samuel 2.8-11); de asemenea, împlinind Exod 15.17 (în v. 69), înalţă pe Iuda, pentru că este seminţia împărătească a lui David – potrivit alegerii suverane a lui Dumnezeu şi a harului Său (comp. cu Ioan 15.16 şi cu Romani 9.15), nu potrivit vredniciei, pentru că nu ni se spune nicăieri că această seminţie ar fi fost mai puţin vinovată decât celelalte. Această alegere suverană şi acest har divin sunt cele preamărite aici de psalmist. Iuda însă este legată într-un mod indestructibil de Cel care este Unsul Domnului şi, în baza aceluiaşi Temei, ne-a ales şi ne-a iubit Dumnezeu şi pe noi (v. 68: noi aparţinem lui Hristos, Preaiubitului Său; comp. cu Ioan 17.6,7,10).