Psalmul 77

Asemeni Psalmului 73, şi acesta se poate structura în două părţi: prima, din care înţelegem câtă amărăciune inunda sufletul psalmistului, şi a doua, care ni-l arată pe psalmist pătruns de adevărul despre „calea lui Dumnezeu“, că se află „în sfântul locaş“ (v. 13; Psalmul 73.17).De astă dată, ceea ce îl tulbură pe psalmist este nu prosperitatea celor răi, ci regretul după binecuvântările din trecut: „Mă gândesc la zilele de altădată … A încetat bunătatea Lui?“ (v. 5,8). Ce trist este când o încercare devine prilej de a stârni murmure şi zadarnice întoarceri spre trecut! Şi ajungem astfel să cântărim dragostea Domnului după împrejurările pe care El le îngăduie în viaţa noastră sau chiar ajungem să ne îndoim de El dacă, pentru moment, nu ni Se mai arată binevoitor (v. 7). Un astfel de gând nu schimbă cu nimic credincioşia dragostei Sale, dar ne împiedică pe noi să gustăm mângâierea pe care El ne-a pregătit-o: „Sufletul meu refuza să fie mângâiat“ (v. 2).„Aceasta este slăbiciunea mea“ (v. 10), adaugă Asaf în timp ce priveşte la el însuşi şi la alţii din jurul său, pentru a se compara cu ei. Însă, atunci când înţelege din partea lui Dumnezeu cât de inutile îi sunt lamentările, gândurile lui iau un alt curs – nu în sensul că va înceta să-şi mai întoarcă privirile spre calea deja străbătută până atunci, ci, meditând la minunile lui Dumnezeu din trecut, el le ţine minte şi găseşte în prezent un prilej să-L laude pe Domnul pentru acestea.