Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 76 – Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 19 Noiembrie 2016

Psalmul 76

Deşi momentul când Dumnezeu Îşi va face locuinţa în mijlocul poporului Său Israel, pentru a Se face cunoscut de el şi prin el (v. 1,2), este unul viitor, timpul prezent nu este nicidecum lăsat fără mărturie. Prin Adunare, „locuinţa lui Dumnezeu în Duh“, El Îşi descoperă acum înţelepciunea Sa „atât de felurită“ (Efeseni 2.22 şi 3.10). Şi ce altceva aşteaptă El din partea noastră, decât ca Domnul Isus să poată fi văzut cu adevărat în jurul nostru, prin intermediul nostru?Rămăşiţa contemplă şi preamăreşte puterea care a eliberat-o. Dumnezeu este strălucitor şi măreţ, … „de temut“ şi prin judecăţile pe care le va înfăptui pentru a-i salva pe toţi „cei blânzi de pe pământ“ (v. 9). Este vorba de aceia care vor fi manifestat trăsăturile de caracter ale marelui Model, Cel „blând şi smerit cu inima“ (Matei 11.29; 5.5,8), spre deosebire de aceia „cu inima tare“ (v. 5), adică mândri. Din pricina credinţei lor, cei blânzi vor avea de suferit din partea celor orgolioşi. Într-adevăr, în această lume egoistă şi dură, credinciosul care dă mărturie de credinţă este adesea nedreptăţit, respins, persecutat. Dar nu va fi aşa pentru totdeauna! Versetul 10 ne ajută să înţelegem în ce fel va interveni Dumnezeu în favoarea poporului Său: El Se va folosi de mânia oamenilor care se vor distruge reciproc.