Psalmul 74

„Pentru ce“- ul cu care începe acest psalm se aseamănă cu marea întrebare cu care se deschidea şi Psalmul 22. Respingerea – pentru un timp – a lui Israel are însă un motiv pe care acest popor, la sfârşit, îl va înţelege: este vorba de propriile păcate (Zaharia 12.10), atunci când Domnul Hristos a fost părăsit din cauza fărădelegilor noastre. În această a treia Carte a Psalmilor nu va mai fi vorba numai de rămăşiţa din Iuda, ci şi de credincioşii din cele douăsprezece seminţii. Împotriva acestora de asemenea va fumega mânia, care însă nu va fi „pentru totdeauna“ (v. 1; Psalmul 30.5). Aceşti sărmani credincioşi se gândesc la templul căzut în ruină, la încetarea cultului public … şi măsoară puterea vrăjmaşului. Nu au din partea lui Dumnezeu niciun semn de încurajare; dimpotrivă, înţeleg că El este Cel care a permis o asemenea pustiire. Totuşi, ei se încred în „Dumnezeul din vechime“ şi îşi aduc aminte de tot ce a făcut El odinioară pentru a-Şi elibera poporul. „Aminteşte-ţi“, repetă ei (v. 2,18,22). Ei ştiu că sunt răscumpăraţii Lui şi, prin urmare, vrăjmaşii care-l atacă pe Israel şi cultul lui Îl dispreţuiesc şi-L batjocoresc de fapt pe Dumnezeu Însuşi (v. 10,18). Această problemă Îl priveşte pe El şi El nu Se va lipsi de a pleda pentru propria Sa cauză (v. 22).