Psalmul 73:15-28

Psalmistul îşi continuă jenanta sa meditaţie (v. 16), până când, deodată, i se face lumină. Conducându-l la altarul comuniunii cu El, Dumnezeu îi arată locul unde sfârşeşte calea celor răi (conf. Psalmul 37.38). Panta pe care ei o urmează este alunecoasă şi îi duce la ruină sigură; trecerea lor pe pământ nu va fi decât un vis amăgitor (v. 18,20). Proverbe 23.17,18, care de asemenea ne îndeamnă să nu-i invidiem pe cei răi, ne mai învaţă că, pentru cel care se teme de Domnul, „sigur este un sfârşit“, … şi cât de diferit! (Romani 6.22).Într-adevăr, cum a reuşit creştinul să-l uite? El se acuză de a fi fost fără cunoştinţă şi prost. Câtă deosebire între soarta celor răi şi ceea ce îi este rezervat lui, chiar dacă trece prin încercări! Nu se va bucura el de onoarea de a fi în compania Domnului? „Eu sunt totdeauna cu Tine“ (v. 23). El Îl cunoaşte pe Domnul potrivit preţioaselor expresii din versetul 26 şi ştie că în ceruri este partea sa (Hristos Însuşi – v. 25).Oamenii din lume le citează deseori creştinilor care se ocupă de politică această cugetare: „Aveţi cerul; lăsaţi-ne nouă pământul!“. Este o ironică chemare la ordine, dar totodată vrednică de luat în seamă.Fie ca viaţa noastră să se rezume la acest cuvânt care doar în Domnul Isus şi-a probat întreaga sa valoare: „N-am avut plăcere pe pământ decât în Tine“ (v. 25).