Psalmul 73:1-14

Cea de-a treia carte a Psalmilor se deschide cu o succesiune de 11 psalmi ai lui Asaf – ai aceluia care, pe vremea lui David, dirija cântarea şi o acompania cu chimvale (1 Cronici 16.5). Psalmul 73 ne relatează aspra lui experienţă. Comparându-şi soarta cu cea a oamenilor păcătoşi, Asaf cade pradă descurajării. I se părea că Dumnezeu rezervă dureri şi chinuri (sub forma disciplinei) celor care se tem de El, în timp ce îi cruţă pe cei aroganţi şi răi, al căror portret odios îl găsim schiţat în versetul 3 şi în următoarele. Dezgustat şi chinuit (v. 21), cel credincios nu este departe de a-L acuza pe Dumnezeu de nedreptate şi de indiferenţă. Dacă aşa stau lucrurile – gândeşte el – atunci pentru ce să-mi curăţ inima?Într-o manieră generală, fiecare dintre noi am ajuns în punctul acesta, să purtăm invidie faţă de cei care se pot bucura de tot ce oferă existenţa, fără să se lase opriţi de teama de Dumnezeu. Tinerii creştini care sunt la studii cunosc cu toţii colegi cu mulţi bani care au principii vicioase. Acestora le spunem să nu uite niciodată bogăţiile de care dispun ei, bogăţii care nu se pot măsura după scara valorilor omeneşti. Ei trebuie să-şi amintească de faptul că speranţa lor face din ei nu cei mai nenorociţi, ci cei mai privilegiaţi dintre toţi oamenii (1 Corinteni 15.19).