Psalmul 70

Prea adesea rămânem insensibili în faţa suferinţelor altora (comp. cu Psalmul 69.20), şi aceasta într-un mod cu mult mai pronunţat când şi noi înşine trecem prin încercare. În general, în asemenea momente nu ne gândim la nimic altceva decât la greutăţile noastre şi chiar simţim o oarecare uşurare când aflăm că nu suntem singurii care suferă. Nu tot aşa a fost însă cu Domnul Isus; deşi El Însuşi era „Cel întristat şi sărac“ (v. 5), rugăciunea Sa a fost ca toţi cei care-L caută pe Dumnezeu să se veselească şi să se bucure în El … (v. 4). Deja în Psalmul 69.6, El făcuse mijlocirea: „Să nu se ruşineze din cauza Mea cei care Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel!“ Focul inimii Sale era ca Dumnezeu să fie preamărit şi ca ai Săi să se bucure în El (v. 4). Ruşinea şi deruta vor veni, în schimb, peste cei care au căutat să-I ia viaţa şi care au găsit o plăcere răutăcioasă în nenorocirea Lui (v. 2). Noi ştim însă că nicio dorinţă de răzbunare de felul celor din versetele 2 şi 3 nu se ridică din inima cea plină de dragoste a Mântuitorului. Dimpotrivă, în cele mai mari dureri, El Se ocupă, prin har, de cei care Îl chinuie şi Îi cere lui Dumnezeu să-i ierte (Luca 23.34).