Psalmul 64

Credinciosul nu suferă numai din pricina uscăciunii unei lumi în care nu-şi poate potoli setea sufletului, ca în Psalmul 63, ci el resimte şi vrăjmăşia oamenilor. Aceştia îşi ascut limba împotriva lui ca o sabie (comp. cu Psalmii 55.21 şi 57.4). Credinţa a stârnit întotdeauna antipatia din partea necredincioşilor, iar acest lucru nu trebuie să ne mire, ci să ne determine să veghem ca purtarea noastră să nu le dea niciodată ocazia unor acuzaţii îndreptăţite. Împotriva acestei săbii şi a acestor săgeţi să îmbrăcăm „platoşa neprihănirii“ (adică o comportare ireproşabilă – Efeseni 6.14; citiţi şi 1 Petru 2.12) şi să opunem tuturor acestor manifestări ale răutăţii „blândeţea înţelepciunii“ (Iacov 3.13). Atunci Dumnezeu va lua în mâinile Sale cauza noastră (Romani 12.17-19).„Cine va vedea?“ se întrebau vrăjmaşii celui drept (v. 5; vezi şi Psalmii 10.11 şi 59.7). Ei bine, Dumnezeu îi vede! Privirea Lui discerne în cele mai mari profunzimi ale inimii răutatea şi uneltirile acesteia (v. 6). Şi, ca răspuns la săgeata ţintită şi lansată pe neaşteptate (acest cuvânt „amar“) împotriva omului integru (v. 4), El pregăteşte propria Lui săgeată, care-l va scăpa pe răscumpăratul Său într-un mod la fel de neaşteptat, când va veni momentul potrivit (v. 7).