Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Psalmul 61 – Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 19 Noiembrie 2016

Psalmul 61

Când cel credincios întâmpină răutatea, sub toate formele ei, când este urmărit de oameni şi inima îi este copleşită înăuntrul său, el îşi are adăpostul în Dumnezeu (v. 2,3). Aceasta a fost experienţa lui David atunci când a fost urmărit, pentru început de Saul şi mai târziu de Absalom, şi tot aceeaşi experienţă va fi şi a rămăşiţei care va fugi pentru a scăpa de dominaţia lui Antihrist.„Mă vei conduce pe o stâncă prea înaltă pentru mine“ (v. 2). Duhul Sfânt conduce credinţa pe înălţimi pe care inteligenţa firească nu le poate atinge şi faţă de care se simte nevrednică. Şi, de pe înălţimea stâncii, cel credincios Îl proslăveşte pe Dumnezeu pentru tot ceea ce Persoana Sa este pentru el, pentru toate aspectele sub care găseşte la El ajutor şi ocrotire. Astfel, Dumnezeu îi este „un turn tare împotriva vrăjmaşului“ (v. 3; comp. cu Proverbe 18.10), un „cort“, ca adăpost de furtună sau de dogoarea soarelui (v. 4) şi un „ascunziş al aripilor (Sale)“, care vorbeşte despre îngrijire şi siguranţă (v. 4).Ca şi în Psalmul 56.12, cel credincios îşi aminteşte de jurămintele pe care le-a făcut, de angajamentele pe care şi le-a luat faţă de Dumnezeu (v. 5 şi 8). Pentru noi, creştinii, echivalentul acestor jurăminte este o conştiinţă pătrunsă de sentimentul că Domnul are drepturi asupra noastră, că acum suntem daţi lui Dumnezeu şi deci nu ne mai aparţinem deloc nouă înşine, ci Aceluia care ne-a răscumpărat (2 Corinteni 5.15; citiţi şi Romani 12.1).