Psalmul 47

Acest psalm exprimă bucuria care va umple inima credincioşilor atunci când, după judecăţile menţionate în Psalmul 46, Hristos Îşi va stabili Împărăţia. Israel va avea atunci o poziţie de întâietate faţă de toate celelalte popoare şi le va învăţa să-L laude în cântare pe Dumnezeu, să celebreze gloriile Sale, supremaţia Sa (v. 3,6; comp. cu Isaia 2.2,3). (Relaţiile poporului cu Dumnezeu fiind restabilite, remarcăm că reapare numele propriu, special, absolut, al lui Dumnezeu, Iahve; vezi deja Psalmul 46.7,11). Sunt gloriile Domnului Hristos care, în sfârşit recunoscut, Îşi ia titlul de „Împărat peste tot pământul“ (Zaharia 14.9). Şi astfel înţelegem de ce noi, creştinii, nu-L numim pe Domnul Isus Împăratul nostru. Noi suntem cetăţeni ai cerului, nu supuşi ai împărăţiei de pe pământ! Domnul Hristos nu va domni asupra Bisericii, ci împreună cu ea; ea va avea aceeaşi poziţie pe care o are o regină alături de rege, soţul ei.Oare vor putea cântările noastre să cuprindă atâta mărire, de vreme ce vom avea de celebrat nu numai un Împărat, ci şi un Mântuitor divin, un Domn înviat şi un Mire ceresc, care-Şi iubeşte Biserica şi care vine să o caute? Câte glorii sunt reunite în aceeaşi Persoană, glorii minunate care ar trebui să ne umple încă de pe acum gurile şi inimile cu cântecul etern al adevăraţilor adoratori!