Psalmul 41

Prin Duhul profetic, Hristos declarase la sfârşitul Psalmului 40: „Sunt întristat şi sărac“: sărăcie de bunăvoie, destinată îmbogăţirii noastre! (2 Corinteni 8.9). Ferice de acela care-L înţelege pe acest Sărac! Ferice şi de acela care ştie să se pună în locul celor săraci, al celor umiliţi, al celor care sufăr...! Şi tot ferice şi de acela care, măcar în duh, dacă nu în realitatea văzută, ia această poziţie de sărac, ca şi Învăţătorul său! (Matei 5.3).Versetul 3 aduce preţioase încurajări credincioşilor bolnavi. În primul rând avem promisiunea ajutorului divin. Chiar dacă „omul din afară trece“, omul dinăuntru este reînnoit zi de zi, sub grija marelui Doctor al sufletelor (2 Corinteni 4.16). Ba, mai mult! „Orice pat“ de boală va fi transformat în chip miraculos, pentru că prezenţa Domnului la căpătâiul lui are putere să-i schimbe suferinţa în bucurie. Ce plăcută companie, bună să-l facă să uite faptul că nu a fost înţeles, precum şi indiferenţa căreia i-a fost, poate, obiectul (v. 8)!Noi ştim în ce moment s-a împlinit v. 9. Cu câtă tristeţe a trebuit Domnul să-l citeze înainte de a-i da trădătorului Iuda „bucăţica“ care avea să-l facă cunoscut... (Ioan 13.18,26)Cea dintâi carte a Psalmilor se încheie aici, cu o laudă eternă, căreia, prieteni credincioşi, îi putem alătura şi amin-ul nostru!