Psalmul 4

În Psalmul 3 L-am putut observa pe Domnul ca fiind protecţia celui credincios. În Psalmul 4, Domnul este partea sa.Omul evlavios are asigurarea că Dumnezeu l-a ales pentru Sine (v. 3), că „l-a introdus în favoarea Sa“ (v. 3, lit.). Dar el încă se află în mijlocul unei lumi în care domnesc deşertăciunea şi minciuna (v. 2) şi deci nu poate decât să sufere aici... „Cine ne va arăta binele?“ este întrebarea care răsună adesea într-o astfel de lume (v. 6). „Binele“ acesta nu-l vom găsi în jurul nostru şi, cu siguranţă, nici în noi înşine! Singurul bine adevărat este cel pe care Dumnezeu îl face. Numai El ne poate da expresia desăvârşită a binelui, prin viaţa Fiului Său, a „Omului evlavios“ prin excelenţă, singurul despre care se poate spune: „Toate le face bine“ (Marcu 7.37).Dumnezeu este izvorul oricărui bine, dar şi al oricărei bucurii adevărate. „Tu mi-ai pus bucurie în inimă“, declară psalmistul (v. 7): este bucuria care nu depinde de abundenţa bunurilor materiale, după cum aflăm şi din sfârşitul versetului (comp. cu Habacuc 3.17,18). Filipeni 4, capitol ce ne îndeamnă să ne bucurăm întotdeauna în Domnul, este totodată şi capitolul care ne aminteşte că un credincios poate fi la fel de fericit în lipsuri, ca şi în belşug (Filipeni 4.4,12). Bucuria divină poate umple sufletul chiar în mijlocul necazului; împrejurările nu o afectează, cu siguranţă, deoarece izvorul ei este în Cel care nu Se schimbă (Evrei 13.8).