Psalmul 38

Îndemnurile din Psalmul 37 par să fi fost înţelese. Credinciosul nu mai cere înlăturarea celor răi, care, de altfel, i-a fost promisă lămurit. În loc să se mânie din cauza celor care fac răul, este pătruns de propriul său păcat (v. 3-5). În acelaşi timp realizează că se află în mâna lui Dumnezeu care îl disciplinează şi-l pedepseşte (v. 1); şi pe El Îl aşteaptă (v. 15). Nu-i treaba lui să le răspundă personal celor care îl persecută; cu atât mai puţin, să se răzbune. „Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!“ (v. 15).Recunoaştem aici învăţăturile Noului Testament: „neîntorcând nimănui rău pentru rău..., nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor; ... Eu voi răsplăti, zice Domnul“ (Romani 12.17,19). Singurul răspuns pe care suntem îndreptăţiţi să-l dăm în faţa răului care ni se face este binele, şi aceasta spre deosebire de aceşti „vrăjmaşi“ (v. 19) sau „adversari“ care „răsplătesc cu rău pentru bine“ (v. 20).Şi tot aici ne este dezvăluit şi meschinul lor sentiment: gelozia. Dorinţa perversă de a elimina ceea ce, prin contrast („...pentru că eu urmăresc ce este bine“), subliniază propria lor răutate – iată îngrozitorul mobil care i-a condus pe oameni la a-L da la moarte pe Cel Sfânt şi Drept (Ioan 10.32; citiţi şi 1 Ioan 3.12)!