Psalmul 24

În Psalmul 22 L-am putut observa pe Salvatorul: acest psalm cuprinde trecutul, cu momentul său de har, crucea, de la care pornesc toate; Psalmul 23 l-am văzut corespunzând prezentului, în care se experimentează prezenţa unui Păstor; este rândul Psalmul 24 să ne deschidă viitorul: acolo Îl admirăm pe Împăratul gloriei. Toţi aceşti psalmi sunt ai lui David, omul care nu numai că a cunoscut respingerea şi suferinţa (Psalmul 22), dar care a fost şi păstor (Psalmul 23) al lui Israel (2 Samuel 5.2), şi împărat glorios (Psalmul 24) în Sion.Psalmul 24 începe cu afirmarea drepturilor Domnului asupra pământului: pe pământ a fost înălţată crucea (Psalmul 22); pe pământ, în prezent, se înfăţişează această vale întunecoasă (Psalmul 23); pe pământ, în curând, Îşi va aşeza Domnul tronul Său de domnie (Psalmul 24). „Lumea şi cei care o locuiesc“ vor fi nevoiţi atunci să-L recunoască pe Cel căruia Îi aparţin şi să se supună dominaţiei Sale. Unii se vor supune doar sub efectul constrângerii, „linguşind“ (sau „prefăcându-se“), cum anunţă Psalmul 18.44. În ceea ce ne priveşte, noi putem să-I aducem de pe acum Domnului Isus ascultarea dragostei. Pentru a avea parte de Împărăţie, cetăţenii trebuie să aibă caracterele ei (v. 3-6), iar pe acestea, Isus le-a vestit încă de la începutul slujbei Sale (comp. v. 4 cu Matei 5.8). El era Împăratul, Mesia al lui Israel; poporul Său însă L-a respins: şi aşa a ieşit El, ducându-Şi crucea (Ioan 19.5,17). Să-L contemplăm acum intrând ca Însuşi Domnul, Împăratul gloriei, în împărăţia binecuvântării Sale.