Psalmul 23

Bunul Păstor Şi-a dat viaţa pentru oile Sale (am văzut în Psalmul 22 şi la fel putem vedea în Ioan 10.11). Acum, în Psalmul 23, El merge înaintea lor; le paşte cu tandreţe şi ele nu duc lipsă de nimic, pentru că El este acolo, răspunzând de ele. Oile, aceste creaturi slabe şi dependente, care ne reprezintă, fac zilnic experienţa grijii păstorului (Isaia 40.11; 49.10). Simpla recunoştinţă constată: nu am dus lipsă de nimic (Luca 22.35), iar credinţa afirmă chiar mai mult: „nu voi duce lipsă de nimic“ (de nimic cel puţin din cele necesare sufletului: acesta îmi este înviorat – v. 3). Domnul Isus mă duce la ape liniştite şi totodată mă conduce pe cărări ale dreptăţii, aşa cum se cuvine propriului Său Nume pe care eu Îl port.Începând cu v. 4, oaia I se adresează direct: „Tu eşti cu mine...“ Cu această însoţire, nici chiar valea umbrei morţii nu mai este de temut. Toiagul şi nuiaua acestui bun Păstor mă mângâie şi totodată mă protejează de însemi rătăcirile mele. Şi astfel, fără să fiu înfricoşat de prezenţa potrivnicilor puternici, pot să mă aşez la masa împărătească, în locul care mi-a fost pregătit – nu doar pentru o invitaţie ocazională, ci pentru „toate zilele vieţii mele“ (comp. cu 2 Samuel 9.13): da, în casa Dumnezeului bunătăţii şi al harului, a Tatălui meu, în care acum locuiesc prin credinţă, aşteptând să rămân în ea, într-adevăr, pentru totdeauna.