Psalmul 22

Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit? … Mi-au străpuns mâinile şi picioarele … Îşi împart hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea aruncă sorţi. Psalmul 22.1,16,18

Psalmul 22 exemplifică ceea ce apostolul Petru a vrut să spună când a scris: „…patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea“. Psalmul este împărţit în două părţi: versetele de la 1 la 21 sunt despre suferinţele lui Hristos, iar versetele de la 22 la 31, despre gloriile Împărăţiei lui Mesia.

Psalmul 22 începe cu suferinţele Domnului privit ca jertfa pentru păcat. El suferă sub dreapta mânie a lui Dumnezeu împotriva păcatului şi este părăsit; strigă, dar nu este auzit, şi totuşi Îl arată drept pe Dumnezeu în sfinţenia şi credincioşia Sa.

În versetele 6-22 citim despre suferinţele Domnului pe cruce şi despre învierea Lui. Aceste profeţii uimitoare au fost împlinite în detaliu de Domnul Isus. El a suferit dispreţ din partea poporului Israel şi din partea neamurilor (versetele 6-12); puterea lui Satan s-a manifestat împotriva Lui (leul care răcneşte – versetul 13); sunt detaliate apoi suferinţele adânci ale crucificării Sale, inclusiv faptul că mâinile şi picioarele I-au fost străpunse (versetele 14-17); oamenii şi-au împărţit hainele Lui între ei şi au aruncat sorţi pentru cămaşa Lui. Învierea este anunţată de cererea Lui de a fi scăpat din gura leului. El vesteşte Numele lui Dumnezeu „fraţilor în mijlocul adunării“ (versetul 22; conform cu Ioan 20.17-19).

În continuare, psalmul este o profeţie despre Împărăţia lui Mesia în mileniu. Începe cu binecuvântarea lui Israel „sămânţa lui Iacov“ şi apoi se extinde, cuprinzând toate naţiunile: „toate familiile naţiunilor se vor închina înaintea Ta“ (versetul 27). Cu siguranţă, naţiunile îşi vor aduce aminte de El în timpul Împărăţiei. Dar ce favoare pentru noi să ne amintim de El astăzi, vestind moartea Lui în vremea respingerii Sale, până la venirea Lui!