Psalmul 21

În Psalmul 20 i-am putut observa pe credincioşi adresându-se direct Împăratului lor. Acum ei Îi vorbesc Domnului despre acest Împărat (v. 1-7). Ce subiect încântător pentru inima lui Dumnezeu! Să nu uităm că principalul act al închinării creştine este de a-L prezenta Tatălui pe Cel care Îi este infinit de plăcut: pe Fiul Său Isus Hristos.„Binecuvântările bunătăţii“, care sunt acum ale Sale, prind întregul lor contur când sunt privite în contrast cu suferinţele şi insultele care au fost atunci partea Sa: astfel, coroanei de spini îi corespunde o coroană de aur curat; împărţirea veşmintelor Lui are drept corespondent înveşmântarea Sa cu strălucire şi cu măreţie de către Însuşi Dumnezeu (Psalmul 45.6-8); ruşinii crucii îi succedă gloria învierii (v. 4). Da, Cel care a fost făcut blestem pentru noi este rânduit ca binecuvântare pentru totdeauna. Şi Cel Căruia Dumnezeu, pentru o clipă, I-a întors spatele este din nou umplut de bucurie văzându-I faţa (v. 6). Am putea atunci să ne întrebăm de ce Duhul n-a inversat între ei Psalmul 21 şi 22. Nu a făcut aceasta cu siguranţă pentru că Dumnezeu L-a preîntâmpinat pe Fiul Său cu aceste binecuvântări pregătite dinainte pentru El (comp. cu Ioan 17.4,5). Şi, de asemeni, pentru că nu vrea să ne lase să abordăm subiectul abandonării Preaiubitului Său (Psalmul 22) fără să avem făcute cunoscut mai dinainte gloriile Sale (Psalmul 21).